Companiile aeriene au achitat peste 1,2 milioane de lei pasagerilor pentru întârzierea sau anularea zborurilor
Un zbor anulat sau întârziat nu înseamnă doar ore pierdute în aeroport, ci și bani pe care pasagerii îi pot recupera. În primul semestru al anului 2026, peste 1.2 milioane de lei au fost achitați sau restituiți consumatorilor care și-au revendicat drepturile. Cele mai multe sesizări au vizat curse anulate, întârzieri de peste trei ore și refuzuri la îmbarcare. Pe lista reclamațiilor se regăsesc și cazuri de bagaje pierdute.

Totuși, recuperarea banilor nu este întotdeauna rapidă. Unii pasageri spun că așteaptă de luni întregi un răspuns sau despăgubirea care li se cuvine.
În primul trimestru al acestui an, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a recepționat 216 petiții din partea pasagerilor. Cele mai multe plângeri au vizat zborurile anulate cu mai puțin de 14 zile înainte de plecare, dar și întârzierile curselor de peste trei ore. Dintre acestea, 160 de petiții au fost deja soluționate, iar pasagerii au primit despăgubirile cuvenite.
Alexei Barbarii avea programat un zbor din Chișinău spre Germania, care a fost amânat cu mai bine de trei ore. Pentru că această situație i-a dat peste cap toate planurile, bărbatul a cerut despăgubiri din partea companiei aeriene. Până acum însă, nu a primit niciun răspuns.
„Am trimis mesaj prin email, dar nicio reacție absolut. A durat jumătate de an de atunci și zborul s-a amânat cu mai mult de șase ore. Nu mai plănuiesc să cer, că nu are rost. Am înțeles că nu are niciun rost”, a declarat păgubitul Alexei Barbarii.

Mulți dintre cei care au trecut prin experiențe similare mărturisesc că nu au depus plângeri pentru că nu cunosc procedura exactă pe care trebuie să o urmeze.
„Întârzieri am avut, da. Nu am solicitat rambursări, nu eram la curent. Apoi de pe rețele am aflat că este posibil și am înțeles că am făcut o greșeală. Sincer, procedura nu o știm. Sunt agenți care se ocupă cu așa ceva, dar trebuie să te împarți cu ei. Păre-mi-se până la 300 de euro se întorc înapoi”, a declarat o pasageră.

Petițiile consumatorilor sunt soluționate în două moduri. În unele cazuri, operatorii acceptă reclamația și achită benevol compensația, fără să fie nevoie de verificări suplimentare. Dacă însă compania refuză plata, Autoritatea Aeronautică Civilă examinează cazul în cadrul unui control de stat și stabilește dacă pasagerul are dreptul la despăgubire.
„O parte din bani, din suma indicată, au fost rambursați sau achitați ca rezultat al remedierii benevole între prestatorul de servicii, adică operatorul aerian, și consumator. În total, în acest sens, au fost examinate 31 de petiții, iar suma rambursărilor benevole constituie 270.073 de lei. În cazurile în care plățile nu au fost făcute benevol, au fost examinate 60 de petiții, în sumă totală de 832.338 de lei”, a precizat Sergiu Croitor, inspector pentru protecția consumatorului în cadrul Autorității Aeronautice Civile.
Autoritatea Aeronautică Civilă le recomandă tuturor pasagerilor care s-au confruntat cu zboruri întârziate, anulate sau cu refuz la îmbarcare să își revendice drepturile prevăzute de lege. Pentru informații și asistență, aceștia pot apela Telefonul Consumatorului al instituției sau Centrul unic de apeluri pentru consumatori.
CITIȚI ȘI: