General cu studii în România și SUA: Cine va conduce Parada Militară de pe 27 august

Colonelul Ion Ojog a fost avansat, pe 7 august curent, la gradul militar de general de brigadă, în baza unui decret semnat de președinta Maia Sandu. El va fi comandantul Paradei Militare organizate cu prilejul celei de-a 35-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova, care va avea loc pe 27 august, în Piața Marii Adunări Naționale.

Ion Ojog are 43 de ani și a studiat, în 2004, la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, apoi, în 2005, a făcut Școala de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale „General-maior Grigore Baștan”, ambele instituții din România.
În 2017, a urmat studiile la Colegiul de Comandă și Stat Major al Infanteriei Marine din SUA.
Proaspătul general și-a început cariera în 2004, în Batalionul cu destinație specială „Fulger”, iar în perioada 2021–2024 a comandat Brigada 1 Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți.
Ulterior, între anii 2024 și 2026, Ion Ojog a ocupat funcția de șef al Direcției cooperare internațională din cadrul Ministerului Apărării.
Din iunie 2026, acesta este locțiitor al șefului Marelui Stat Major al Apărării.
Militari din România, Franța, Polonia, SUA sau Italia, la defilare în Chișinău
Parada Militară consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale pe 27 august.
Potrivit comandantului Paradei Militare, generalul de brigadă Ion Ojog, la defilare vor participa peste 2.000 de militari din cadrul Armatei Naționale, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției, Serviciului de Protecție și Pază de Stat.
De asemenea, 150 de veterani ai războiului pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova din cadrul Ministerului Apărării și Ministerului Afacerilor Interne vor defila în două formații.
Totodată, vor fi implicate și peste 100 de unități de tehnică militară și specială. Printre acestea se numără armament ușor de infanterie, sisteme de artilerie autopropulsată, instalații antiaeriene, sisteme de monitorizare și protecție a spațiului aerian național și vehicule militare cu destinație specială aflate în dotarea Armatei Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.
Nu în ultimul rând, în Piața Marii Adunări Naționale vor participa grupe port-drapel formate din militari din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia și Statele Unite ale Americii și altele.
Amintim că Ministerul Apărării va desfășura, în zilele de 13, 18 și 20 august, antrenamente comune pentru Parada Militară în intervalul 08:00–10:00, sub podul de pe șoseaua Hâncești, în cartierul Telecentru, pe tronsonul cuprins între străzile Lech Kaczyński și Sprâncenoaia.
Antrenamentele generale vor avea loc pe 21 august și 25 august, în Piața Marii Adunări Naționale, între orele 22:00–00:00.
Totodată, antrenamentele cu tehnica militară și specială vor avea loc pe 13 august, pe traseul național M3 pe segmentul dintre sectorul de poduri și drumul L458 și str. Băcioii Noi, între orele 09:00-12:00.
CITIȚI ȘI: