Salarii „în plic”: Fiscul a obligat agenții economici care încalcă legislația să plătească suplimentar la buget 16.2 milioane de lei

Munca „la negru” continuă să reprezinte o problemă pentru economia R. Moldova. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a depistat, în primele șase luni ale anului curent, 88 de cazuri în care salariile, impozitele și taxele nu erau achitate conform legii. Companiile la care au fost găsite încălcări au fost obligate să plătească suplimentar la buget 16.2 milioane de lei, inclusiv taxe, penalități și amenzi. Din această sumă, 8.4 milioane de lei au fost deja achitați.
Potrivit SFS, neregulile constatate vizează inclusiv diminuarea fondului de salarizare și calcularea sau achitarea incorectă a impozitelor și contribuțiilor aferente salariilor.
Pentru combaterea muncii nedeclarate și a achitării salariilor „în plic”, inspectorii fiscali au efectuat, în prima jumătate a anului, 5.203 controale la agenți economici din sectoare cu risc sporit de neconformare.
Antreprenorii vizați au declarat obligații aferente plăților salariale în valoare de 524.5 milioane de lei, cu 29.48% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Din această sumă, 95.3 milioane de lei reprezintă impozit pe venit din salariu, 313.6 milioane de lei – contribuții de asigurări sociale, iar 115.5 milioane de lei – prime de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Totodată, suma obligațiilor suplimentar calculate în urma controalelor, fără penalități și amenzi, a fost cu 60.66% mai mare decât în primele șase luni din 2025.
Valoarea medie a obligațiilor stabilite în urma unui control a crescut de la 117 mii de lei în anul trecut la 152 de mii de lei în 2026.
În total, în perioada ianuarie-iunie, la bugetul public național au fost încasate 25.5 miliarde de lei din obligații aferente plăților salariale.
Suma este cu 10.42% mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
Menționăm că Inspectoratul de Stat al Muncii a depistat, de la începutul anului curent, peste 7.000 de persoane muncind „la negru”. Cele mai multe încălcări ale legislației muncii au fost înregistrate în domeniile agriculturii, construcțiilor, HoReCa și comerțului.
CITIȚI ȘI: