Social

Judecătorii sunt așteptați la Adunarea Generală. Ministrul Justiției: „Este foarte important ca judecătorii să-și asume această responsabilitate și decență să participe activ la această adunare generală”

Adunarea Generală a Judecătorilor programată pentru vineri, 17 martie, va avea loc pe fundalul demisiilor a peste 20 de magistrați de la Curtea Supremă de Justiție și de la Curtea de Apel. Principala miză a întrunirii este alegerea noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, iar în condițiile în care există riscul să nu fie întrunit cvorumul, Parlamentul a redus numărul necesar de participanți.

Adunarea Generală a Judecătorilor, septembrie 2019
Sursa: Adunarea Generală a Judecătorilor, septembrie 2019

Ședința urmează să înceapă la ora 10, iar pe ordinea de zi a Adunării Generale a Judecătorilor este inclus și subiectul alegerii noilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, din cei cinci judecători care au trecut procedura de pre-vetting, vor fi selectați patru magistrați. Comisia pre-vetting urmează ulterior să anunțe un nou concurs pentru candidații care vor reprezenta Curțile de Apel și Curtea Supremă de Justiție, deoarece actualii candidați reprezintă doar instanțele de fond.

Precizăm că, noul Consiliu Superior al Magistraturii urmează să fie format din 12 membri: șase din rândul judecătorilor, iar șase non-judecători, aleși de Parlament.

Ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru a îndemnat judecătorii să-și asume responsabilitatea și să participe la Adunarea Generală a Judecătorilor.

Este foarte important ca judecătorii să-și asume această responsabilitate și decență să participe activ la această adunare generală și să purceadă la alegerile respective deoarece este nevoie de un CSM funcțional care se preia rezolvarea problemelor pe sistemul judecătoresc. Situația de astăzi în sistemul justiție este creată și din cauza faptului că organele de autoadministrare nu au fost eficiente”, a menționat Veronica Mihailov-Moraru.

Potrivit ministrei, în cazul în care judecătorii nu se vor prezenta, Ministerul Justiției va convoca o altă adunare, în decurs de două săptămâni.

Totodată, Parlamentul a adoptat în lectură finală un proiect de lege care simplifică cerințele pentru convocarea Adunării Generale a Judecătorilor. Altfel spus, în cazul în care ședința nu poate fi convocată din cauza expirării mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, acest lucru îl poate face președintele sau președintele interimar al CSM, sau ministrul Justiției. De asemenea, dacă Adunarea Generală a judecătorilor nu va avea loc, din lipsă de cvorum, cea repetată poate fi desfășurată cu participarea a ⅓ dintre judecători.

Modificările au fost adoptate în condițiile în care există riscul ca reuniunea de vineri să nu se desfășoare, după ce peste 20 de judecători de la Curțile de Apel și Curtea Supremă de Justiție au demisionat în ultimul timp. Mai mulți magistrați critică modalitatea de evaluare a comisiei pre-vetting, care a promovat doar 5 din cei 28 de candidați. În același timp, autoritățile și uni experți sugerează că judecătorii ar încerca astfel să blocheze sistemul justiției.

Precizăm că ultima Adunare Generală a Judecătorilor s-a desfășurat în septembrie 2019.

Olga Stăvilă

Olga Stăvilă

Autor

Citește mai mult