Externe

Siguranță pentru elevii din zonele de război: 840 de adăposturi mobile vor fi instalate în Ucraina

În 49 de comunități ucrainene din apropierea frontului urmează să fie instalate 840 de adăposturi mobile în cadrul inițiativei „Ruta sigură a elevului”. Aceasta prevede consolidarea securității copiilor care, în pofida atacurilor rusești, continuă să învețe cu prezență fizică sau în format mixt.

Despre aceasta a anunțat Viktor Mîkîta, adjunctul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, în urma audierilor Congresului privind pregătirile pentru noul an școlar și siguranța procesului educațional în comunitățile din apropierea frontului, scrie NUSH.

Potrivit acestuia, pachetul financiar pentru instalarea adăposturilor mobile va fi format de aproximativ o mie de comunități și peste 10 regiuni, în care situația de securitate este în prezent relativ stabilă. Aceste resurse vor fi direcționate pentru sprijinirea a 49 de comunități care, în pofida atacurilor cu bombe aeriene ghidate (KAB) și drone, le asigură copiilor posibilitatea de a învăța cu prezență fizică sau în format mixt.

Inițiativa prevede amenajarea adăposturilor nu doar nemijlocit în instituțiile de învățământ. O parte dintre construcțiile mobile urmează să fie amplasate de-a lungul rutelor de transport al elevilor, pentru ca aceștia să se poată adăposti în cazul unei alerte aeriene în timp ce se deplasează spre școală.

Ministrul Educației și Științei al Ucrainei, Andrii Butenko, a menționat că siguranța rămâne una dintre principalele priorități în pregătirea pentru noul an școlar. Potrivit acestuia, din cauza intensificării atacurilor rusești, instituțiile de învățământ rămân ținte ale inamicului, de aceea statul se concentrează pe consolidarea protecției spațiilor educaționale.

În prezent, aproximativ 80% dintre elevi și eleve sunt asigurați cu adăposturi. Următoarele sarcini, potrivit ministrului, sunt construirea unor adăposturi corespunzătoare acolo unde acestea lipsesc, precum și transferarea copiilor din cele mai simple adăposturi în spații mai bine protejate, unde procesul de învățământ poate continua.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult