Corespondență Dan Alexe | Cum Europa cheltuiește miliarde pentru reînarmare, recurgând chiar și la renaționalizări
O fabrică de muniții a grupului militar industrial franco-german KNDS a explodat din motive încă necunoscute, în seara de joi spre vineri, 13-14 august, în apropiere de Roma, unde era instalată linia de producție. Grupul industrial respectiv este cunoscut mai ales pentru tancurile germane Leopard, care și-au dovedit valoarea pe câmpul de luptă în Ucraina, după ce, la Berlin, doi cancelari succesivi au ezitate să le livreze Kievului.
Ce este mai puțin cunoscut e faptul că acele tancuri sunt în realitate produsul acestui consorțiu franco-german, KNDS, și că la ameliorarea tancurilor Leopard au contribuit și firme de armament din Belgia.
Acum însă, după eșecul unui proiect de avion militar comun, atât Germania cât și Franța caută să-și naționalizeze industriile militare. Asta după ce, timp de decenii după sfârșitul Războiului Rece în 1989, apărarea nu a fost o prioritate pentru liderii europeni. Cheltuielile militare au fost reduse drastic, forțele armate de asemenea, iar stocurile de echipamente s-au epuizat, ceea ce a dus la o scădere a pregătirii de luptă.
Mai recent, în urma invadării Ucrainei de către Rusia, țările europene au încercat să-și extindă capacitățile militare, dar modelul lor actual de producție și achiziții în domeniul apărării nu mai este adecvat scopului.
Sectorul industriei apărării din Europa continuă să se confrunte cu provocări structurale, cum ar fi dezavantajele de scară și proporții în comparație cu companiile americane.
Acum, mari puteri economice precum Germania șI Franța caută să-și naționalizeze o parte din industria militară, mai degrabă decât ca statul să continue să finanțeze trusturi private. Creșterea tensiunilor geopolitice legate de aprovizionarea cu materii prime și concurența chineză determină multe țări să încerce să recapete controlul asupra companiilor considerate esențiale pentru suveranitatea lor.
Simbol foarte important, chiar și în Regatul Unit, producătorul de oțel British Steel, privatizat în 1988 de ultra-liberala Margaret Thatcher, a fost renaționalizat pe 16 iulie 2026. O decizie luată pentru a „garanta viitorul producției de oțel în Regatul Unit, a proteja locurile de muncă calificate și a conserva capacitatea națională vitală”, cum a explicat fostul premier Keir Starmer, cu câteva zile numai înainte ca primarul laburist al orașului industrial Manchester, Andy Burnham, să-i succeadă. Sectoare strategice cheie din Marea Britanie, precum industria auto, producția de conducte, industria feroviară și apărarea, depind cu toatele de oțel, ca să nu mai vorbim de industria militară.
La rândul ei, Germania și-a modificat chiar și constituția pentru a elimina limitele de împrumut pentru apărare, lăsând guvernului mână liberă în ceea ce privește cheltuielile militare.
Anul trecut, cei 29 de membri europeni ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au cheltuit împreună până la aproape 500 de miliarde de euro pentru apărare, potrivit Institutului Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI). Numai Germania a cheltuit 114 miliarde de dolari pentru armată, o creștere de 24% față de anul precedent.
Pentru moment, Polonia e pe cale de a deveni, în privința numărului de trupe, prima armată a Uniunii Europene, cu Germania și Franța venind imediat după ea. Iar Franța. la rândul ei, a avut inițiativa anunțată de Emmanuel Macron, de a-și extinde "umbrela nucleară" la scara întregului continent.
Cum încearcă să se consolideze sectorul de apărare al Europei
Europa încearcă astfel să își consolideze industria de apărare pentru a asigura autosuficiența și securitatea lanțului de aprovizionare în sistemele de arme critice. În acest scop, multe țări și-au unit forțele pentru a executa proiecte militare avansate, cum ar fi dezvoltarea avioanelor de vânătoare de generație următoare.
În ciuda eșecului franco-german, eforturile comune în domeniul aviației militare din Europa continuă, cum ar fi programul GCAP, derulat în comun de Regatul Unit, Italia și Japonia, sau ecosistemul în curs de dezvoltare al Suediei în jurul avionului de vânătoare Gripen și al dronelor sale.
Producătorii europeni de arme precum Rheinmetall, Thales și Leonardo au beneficiat de creșterea cheltuielilor, registrul lor de comenzi umplându-se. Însă persistă o discrepanță semnificativă între ambiție și rezultate, mulți producători de arme luptându-se să accelereze producția.
Sectorul apărării din Europa se confruntă, de asemenea, cu provocări structurale, cum ar fi dezavantajele de scară în comparație cu companiile americane și fragmentarea națională, ceea ce duce la probleme de duplicare și coordonare.
Un exemplu a fost proiectul avionului de luptă franco-german (SCAF), proiect recent anulat din cauza unor dezacorduri între compania franceză Dassault Aviation și compania germană Airbus Defense and Space, ceea ce a reprezentat o lovitură grea pentru eforturile europene de a coopera mai strâns în acest sens. apărare.
În ciuda unei voințe politice declarate insistent de Paris și Berlin încă din 2017, acum aproape un deceniu, constructorii din Franța și Germania, Dassault și Airbus, nu au reușit să ajungă la un acord. Cele două țări vor trebui acum să se reorienteze fiecare pe proiecte proprii sau mai mici în domeniul apărării. SCAF (Viitorul Sistem Aerian de Luptă) a fost lansat de Emmanuel Macron și de cancelara germană de atunci, Angela Merkel, în iulie 2017.
La proiectul de avion abandonat participa de altfel și firma KNDS, cea amintită mai sus, a cărei fabrică de muniții din Italia a explodat din motive încă necunoscute, în seara de joi spre vineri, 13-14 august, în apropiere de Roma, unde era instalată linia de producție.
Întreruperea producției acestui avion emblematic, cel mai mare proiect de cooperare industrială lansat vreodată în Europa, al cărui cost total fusese estimat la aproape 100 de miliarde de euro, rămâne o lovitură majoră pentru parteneriatul franco-german și pentru suveranitatea europeană, pe care Emmanuel Macron a apărat-o neobosit, de la Bruxelles. Europenii se trezesc astfel târziu, însă totuși în mod promițător de eficace, deși cu multe hopuri. Asta reamintește paradoxul cu nuanțe sarcastice: Putin și-a lansat planurile belicoase în Ucraina pentru a împiedica extinderea NATO și a UE, dar s-a trezit cu și mai mult NATO, iar în curând, odată cu viitoarea extindere de care speră să beneficieze rapid și Republica Moldova: cu și mai multă UE.
