CS Universitatea Craiova va evolua și în acest sezon în grupa unică a unei competiții europene

CS Universitatea Craiova și-a asigurat „toamna europeană”. Discipolii antrenorului Filipe Coelho au învins echipa finlandeză Kuopion Palloseura cu 2-1 și s-au calificat în play-off, unde vor înfrunta pe Ararat-Armenia Erevan.
După remiza din Finlanda, scor 1-1, meciul de pe stadionul "Ion Oblemenco" a început prost pentru olteni. Valentin Gasc a înscris un gol spectaculos pentru Kuopion Palloseura deja în minutul 4. Totuși, CS Universitatea Craiova a dominat restul partidei. Înainte de pauză gazdele au obținut un penalty, după un henț comis de unul dintre fundașii de la KuPS. Steven Nsimba a transformat lovitura de la 11 metri. Oltenii au continuat să pună presiune pe poarta finlandezilor, iar în minutul 62 Carlos Mora a marcat cu un șut formidabil de la mare distanță. A fost golul victoriei și calificării echipei oltene.
„A fost dificil, mai ales că am încasat gol în primele minute, dar cu forța de grup, cu susținerea puternică a suporterilor, am depășit momentul dificil și am reușit să ne calificăm.” a spus antrenorul echipei din Craiova, Filipe Coelho.
În play-off-ul Ligii Europei, CS Universitatea Craiova va înfrunta pe Ararat-Armenia Erevan. Menționăm că, în cazul în care oltenii nu se vor califica în "grupa unică" a acestei competiții, ei vor ajunge automat în "grupa unică" a Ligii Conferințelor.
Între timp, CFR Cluj-Napoca și-a încheiat parcursul european. Ardelenii au pierdut cu 1-2 meciul din deplasare cu gruparea norvegiană FC Tromso dintr-a doua manșă a turului 3 preliminar al Ligii Conferințelor. În prima manșă, CFR pierduse cu 0-5.