Externe

Revista presei internaționale | Ucraina propune armistițiu în Marea Neagră; Trump, evacuat în secret din Turcia

Războiul ruso-ucrainean și consecințele sale economice și energetice domină presa internațională. În Europa, presa acordă atenție noilor reguli privind pesticidele, efectelor secetei asupra agriculturii germane și opririi centralei nucleare de la Cernavodă din cauza nivelului foarte scăzut al apelor Dunării.

Reuters dezvăluie că Ucraina a transmis Rusiei, prin canale indirecte, o propunere privind încetarea reciprocă a atacurilor asupra obiectivelor civile din Marea Neagră. Sursele agenției de presă susțin însă că Moscova nu a oferit deocamdată un răspuns. Reuters notează că inițiativa vine după intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale și infrastructurii portuare, care au determinat numeroși armatori să evite porturile din sudul Ucrainei și amenință exporturile agricole ale ambelor țări. Două dintre cele mai mari terminale de cereale din portul Novorossiisk și-au suspendat activitatea după atacurile ucrainene cu drone, ceea ce poate afecta exporturile de grâu ale Rusiei, remarcă Reuters. Agenția de presă semnalează că extinderea atacurilor asupra infrastructurii și transporturilor din Marea Neagră ar putea avea consecințe asupra prețurilor mondiale la alimente.

BBC informează că Marea Britanie și Uniunea Europeană au respins acuzațiile președintelui rus Vladimir Putin, care a afirmat că reținerea petrolierelor „flotei fantomă” rusești constituie acte de piraterie. Guvernul de la Londra susține, citat de postul britanic, că măsurile vizează navele folosite pentru finanțarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei și că sunt aplicate în conformitate cu dreptul internațional maritim. BBC face trimitere și la reacția serviciului diplomatic al UE, care afirmă că restricționarea activității „flotei fantomă” urmărește să reducă veniturile Moscovei și că amenințările lui Putin nu vor determina Bruxellesul să renunțe la aceste măsuri. Putin a avertizat zilele trecute că Rusia va răspunde cu acțiuni similare dacă statele europene vor continua să rețină nave rusești și să le confiște bunurile, amintește BBC.

Politico relatează că Uniunea Europeană pregătește reguli mai stricte privind nivelul de pesticide admis în produsele agricole importate. Potrivit publicației, această măsură ar putea reduce importurile și crește prețurile pentru consumatorii europeni. Politico face referire la un studiu al Centrului Comun de Cercetare al UE, care arată că, dacă producătorii din afara blocului nu se vor adapta noilor cerințe, prețul cafelei ar putea crește de trei ori, iar cel al citricelor cu 80%. Aceeași publicație subliniază că inițiativa este susținută de fermierii europeni, care cer condiții de concurență egale, dar este criticată de producătorii din țări precum Maroc, Canada și Brazilia, care consideră noile reguli o posibilă barieră comercială. Bruxellesul se confruntă astfel cu o alegere dificilă între protejarea intereselor fermierilor europeni și riscul creșterii prețurilor pentru consumatori, conchide Politico.

Căldura prelungită și seceta provoacă pierderi importante în agricultura germană, semnalează Tagesschau. Potrivit publicației, recolta de cereale din acest an este estimată la 40,6 milioane de tone, cu aproximativ 10% mai mică decât în 2025. Pierderile de aproximativ trei milioane de tone de cereale și rapiță au redus deja veniturile sectorului agricol cu aproximativ 600 de milioane de euro, scrie Tagesschau. Experții intervievați de publicație susțin că recolta va fi totuși suficientă pentru necesitățile interne, iar în aceste condiții nu sunt anticipate scumpiri semnificative ale pâinii și produselor de panificație. Seceta afectează însă și transporturile, întrucât nivelul scăzut al apelor limitează navigația pe mai multe râuri germane, inclusiv pe Rin, menționează Tagesschau.

România a oprit joi, pentru prima dată din 2003, ambele reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă, după ce nivelul Dunării a coborât la un nivel record, afectând răcirea instalațiilor, relatează AFP. Agenția de presă amintește că unul dintre cele două reactoare fusese oprit încă din iulie, iar cel de-al doilea, cu o putere de 700 de megawați, a fost oprit pe 13 august. Autoritățile au încercat să evite oprirea completă a centralei prin modificarea albiei Dunării, inclusiv prin detonarea unor stânci și scufundarea unor barje încărcate cu pietre, măsuri care au costat peste două milioane de euro, relevă AFP. Potrivit agenției de presă, Ministerul Energiei de la București estimează că necesarul de electricitate va fi acoperit din surse alternative, inclusiv energie eoliană și importuri, în timp ce România a declarat stare de urgență energetică pentru întreaga lună august.

Ekathimerini aduce în prim-plan evacuarea localnicilor și turiștilor din stațiunile Siviri și Fourka, în peninsula greacă Halkidiki, după ce incendiile de vegetație s-au extins spre zonele locuite. Reprezentanții Protecției Civile, citați de publicația elenă, au ordonat părăsirea imediată a celor două localități, în timp ce peste 140 de pompieri, nouă avioane și șapte elicoptere intervin pentru stingerea flăcărilor. Ekathimerini descrie și operațiunile de evacuare de pe plaja Siviri, desfășurate de Garda de Coastă cu sprijinul unor ambarcațiuni private, și menționează că anterior a fost evacuat un hotel din Fourka în care erau cazați copii din Ucraina. În același timp, publicația amintește amploarea incendiilor care au afectat Grecia în această vară și consemnează că, de la începutul anului, 281 de persoane au fost reținute în legătură cu incendiile de vegetație.

Associated Press remarcă cea mai fierbinte zi a anului în Marea Britanie, după ce temperatura a urcat joi la Londra până la 38,1 grade Celsius. Agenția de presă precizează că valoarea a depășit recordul de 38 de grade înregistrat pe 28 iunie, dar nu și maxima de 38,5 grade stabilită pentru luna august în 2003. Associated Press evidențiază totodată prognozele Meteorological Office, conform cărora vara din acest an ar putea deveni cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor din Marea Britanie. Agenția de presă citează și centrul UE pentru monitorizarea încălzirii globale, care a stabilit că Europa de Vest a traversat în acest an cele mai fierbinți luni iunie și iulie înregistrate vreodată, pe fondul valurilor de căldură, secetei și incendiilor de vegetație.

Mass-media internațională continuă să descrie evoluția crizei din Orientul Mijlociu, unde conflictul dintre SUA și Iran rămâne concentrat în zona strâmtorii Ormuz. Euronews scoate în evidență un comunicat al comandamentului militar central al Iranului, care neagă afirmațiile președintelui american Donald Trump potrivit cărora Statele Unite controlează în totalitate Strâmtoarea Ormuz. Postul paneuropean de televiziune îl citează pe purtătorul de cuvânt al comandamentului, Ebrahim Zolfaghari, care susține că strâmtoarea se află complet sub controlul Iranului și că navele comerciale nu o pot traversa în siguranță fără aprobarea și supravegherea forțelor iraniene. Oficialul iranian a negat și informațiile potrivit cărora traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz se desfășoară în regim normal. Trump a afirmat miercuri că Statele Unite controlează 100% strâmtoarea, după ce declarase anterior că armata americană a curățat zona de mine și a preluat controlul asupra acesteia, amintește Euronews.

CNN dezvăluie că Donald Trump a fost evacuat în secret din Turcia, în timpul summitului NATO, din cauza temerilor privind o posibilă tentativă de asasinat pusă la cale de Iran. Potrivit postului american, autoritățile de la Washington au primit informații că Teheranul cunoștea hotelul din Ankara în care era cazat președintele și detalii despre deplasările convoiului său, fiind luată în calcul inclusiv folosirea unei rachete antiaeriene portabile împotriva aeronavei prezidențiale. CNN oferă și alte detalii despre operațiune, precizând că după summit, Trump a fost scos din aeroport într-un camion de catering, iar după 162 de secunde a fost transferat într-un avion militar C-32A. În același timp, avionul prezidențial a rămas la sol, cu mai mulți oficiali americani la bord, unii dintre ei neștiind unde se află președintele. Surse americane citate de postul de televiziune afirmă că măsurile de securitate au fost atât de stricte încât cele două aeronave au fost escortate de avioane de luptă, deși ulterior în Turcia nu au fost descoperite dovezi că era pregătit un atac concret împotriva lui Trump.

Citește mai mult