The Guardian: Rusia evită o nouă mobilizare, pe fondul dificultăților de recrutare a voluntarilor

Nu există „niciun indiciu” că președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să ordone o nouă mobilizare în masă, scrie The Guardian, citând două surse de la Moscova familiarizate cu discuțiile privind recrutarea forțată.

Potrivit acestora, nu există „niciun semn” că Vladimir Putin ar fi decis să „dea ordinul pentru o nouă mobilizare în masă”, relatează Rain TV.
Un înalt oficial occidental a declarat, de asemenea, pentru The Guardian că nu există indicii că o astfel de decizie ar fi fost luată.
Surse ale publicației familiarizate cu poziția Kremlinului afirmă că autoritățile ruse preferă în prezent să crească numărul persoanelor care semnează voluntar contracte cu Ministerul Apărării, în loc să recurgă la o nouă mobilizare. O astfel de abordare permite Kremlinului să evite riscurile politice asociate recrutării forțate.
Totuși, și recrutarea militarilor pe bază de contract întâmpină dificultăți.
„Anul trecut era mai ușor. Acum devine din ce în ce mai dificil”, a declarat pentru The Guardian un angajat al unei organizații care se ocupă de recrutarea militarilor într-una dintre regiunile centrale ale Rusiei.
Potrivit acestuia, compania sa trebuie să trimită lunar între 20 și 30 de bărbați la război. Angajații primesc bonusuri dacă depășesc obiectivul stabilit. În cazul în care nu reușesc să recruteze numărul necesar de persoane, aceștia pot fi sancționați cu amenzi.
CITIȚI ȘI: