Social

Crater de doi metri și fragmente de motor turboreactiv: Noi detalii despre aparatul căzut la Talmaza

Aparatul de zbor fără pilot căzut în extravilanul satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă, a dus la formarea unui crater cu un diametru de aproximativ doi metri și o adâncime de circa 50 de centimetri. Precizările au fost făcute de Inspectoratul General al Poliției după examinarea efectuată de specialiștii Secției tehnico-explozive.

Incidentul a avut loc la aproximativ trei kilometri de localitate, pe un lan agricol cultivat cu porumb. În urma verificărilor, oamenii legii au identificat locul impactului și al exploziei.

Potrivit IGP, suflul exploziei s-a extins pe o suprafață de aproximativ 45 de metri lungime și 20 de metri lățime. La fața locului au fost găsite fragmente ale eleroanelor, inclusiv elemente ale sistemului de servodirecție, precum și sistemul de propulsie, reprezentat de un motor turbo-reactiv.

De asemenea, specialiștii au depistat mai multe fragmente ale corpului aparatului, confecționate din fibră de sticlă, dar și blocuri electronice fragmentate, care ar putea reprezenta componente ale sistemului de control.

Preliminar, componentele depistate la fața locului prezintă similitudini cu cele utilizate la aparate de zbor de tip dronă-rachetă, dotate cu sistem de propulsie turbo-reactiv”, precizează Poliția.

Totuși, oamenii legii subliniază că, la această etapă, tipul aparatului nu poate fi stabilit cu certitudine. Acest lucru se atestă din cauza lipsei unor informații privind parametrii tehnico-tactici ai aparatului, precum și a unor marcaje specifice de identificare.

În continuare, urmează să fie efectuate mai multe expertize și investigații de specialitate. Acestea vor avea drept scop stabilirea exactă a tipului aparatului, a caracteristicilor sale tehnice și a tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.

Precizăm că o explozie urmată de un incendiu de vegetație s-a produs în seara zilei de luni, 17 august, în apropiere de localitatea Talmaza, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit Ministerului Apărării, sistemele de supraveghere ale spațiului aerian au detectat, la ora 17:37, pătrunderea în spațiul aerian al Republicii Moldova a unui obiect aerian, pe direcția Cuciurgan–Tiraspol. Imediat au fost intreprinse măsuri pentru închiderea spațiului aerian în partea centrală a R. Moldova, cu durata de 15 minute.

Potrivit datelor preliminare, obiectul a dispărut de pe sistemele de monitorizare în regiunea localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult