Externe

Moscova, ținta unuia dintre cele mai ample atacuri cu drone de la începutul războiului: O fetiță de 10 ani a fost rănită

Regiunea Moscovei a fost ținta unuia dintre cele mai ample atacuri cu drone de la începutul războiului. Din seara zilei de 17 august și până în dimineața zilei de 18 august, în direcția capitalei ruse au fost lansate 637 de drone ucrainene, a anunțat primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Potrivit acestuia, cel puțin 180 dintre acestea au fost doborâte, transmite The Moscow Times.

Guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, a declarat, la rândul său, că peste 150 de drone au fost interceptate în Bogorodsk, Ramenskoe, Pavlovski Posad, Orehovo-Zuevo, Voskresensk, Stupino, Kolomna și Elektrostal.

La Pavlovski Posad a luat foc acoperișul unui bloc de locuințe, iar locatarii au fost evacuați. Nu au fost înregistrate victime, a precizat Vorobiov.

În districtul Ramenskoe, o dronă a căzut peste o casă particulară, iar o fetiță de 10 ani a fost rănită. Alte două persoane au fost rănite în urma căderii unor fragmente de drone în Kolomna și în districtul Bogorodsk.

Una dintre țintele atacului a fost un depozit al companiei Wildberries din Bogorodsk, unde a izbucnit un incendiu. Compania a anunțat că personalul a fost evacuat, consecințele incidentului au fost „înlăturate operativ”, iar mărfurile nu au fost afectate.

De asemenea, potrivit lui Vorobiov, în Kolomna a luat foc un pavilion comercial din apropierea centrului comercial Globus. Au fost avariate clădirea oficiului stării civile, un magazin și ferestrele unei clădiri de locuințe din Piața Sovetskaia.

În Kotelniki au luat foc schelele și materialele de izolație de pe teritoriul unui complex rezidențial aflat în construcție. În Elektrostal au fost avariate un automobil și o stație de transformare, iar în districtul Ramenskoe a fost afectată o casă particulară din cadrul asociației pomicole „Ramenie”.

În satul Kuznețî din districtul Pavlovski Posad, o casă particulară a ars complet. În Bogorodsk au fost avariate două case particulare din asociația pomicolă „Albatros”. De asemenea, în Noginsk a izbucnit un incendiu la o casă de oaspeți.

Reprezentanții companiei Mosoblenergo au anunțat că echipamentele rețelei electrice au fost avariate. În urma incidentelor, 109 stații de transformare au rămas fără energie. Peste 5.000 de consumatori și 46 de obiective de importanță socială din districtele urbane Likino-Duliovo și Orehovo-Zuevo au rămas fără electricitate. Mosoblenergo a promis că alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în decurs de două ore.

„Respingerea atacului cu drone continuă. Toate serviciile de urgență și cele operative lucrează în regim consolidat”, a adăugat Vorobiov.

Anterior, Sobianin anunțase că, pe 16 august, un număr-record de drone a fost lansat spre Moscova. Atunci, în direcția regiunii capitalei au zburat 600 de drone, dintre care 201 au fost doborâte chiar în regiunea Moscovei.

Înainte de aceasta, cel mai amplu atac asupra Moscovei de la începutul războiului a avut loc pe 18 iulie. Atunci, la apropierea de capitală, forțele de apărare antiaeriană au interceptat 194 de drone.

Potrivit bilanțului prezentat de Ministerul rus al Apărării, în cursul nopții trecute, deasupra a 15 regiuni ale Rusiei și a Crimeei ocupate au fost „interceptate și distruse” 791 de drone ucrainene.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult