Incendiu de amploare la gunoiștea din Orhei: Pompierii au mobilizat tehnică grea în lupta cu flăcările

Incendiul izbucnit la gunoiștea municipală din Orhei în noaptea de 19 august nu a fost încă lichidat. Echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) continuă și la această oră intervențiile pentru a stinge flăcările.

La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri și salvatori, cu un efectiv de 12 angajați ai IGSU. Pe parcursul nopții, aceștia au efectuat lucrări de recunoaștere, au localizat și au lichidat focarele de ardere, acționând totodată pentru a preveni extinderea flăcărilor spre sectoarele neafectate ale gunoiștii.
Din cauza specificului intervenției, care a presupus împrăștierea deșeurilor pentru descoperirea focarelor ascunse, în ajutorul salvatorilor au venit și utilaje puse la dispoziție de Primăria municipiului Orhei.
Astfel, au fost antrenate două tractoare, un autocamion, două excavatoare și două buldozere, folosite pentru compactarea, nivelarea și acoperirea deșeurilor.

Miercuri dimineață, 20 august, echipele IGSU au fost înlocuite prin rotație, iar lupta cu flăcările continuă.
Pompierii colaborează cu operatorii de pe utilajele grele pentru a ajunge la focarele ascunse și a elimina riscul de reaprindere a incendiului.
CITIȚI ȘI: