Revista presei interbelice: Lupta pentru limba română în Basarabia, „prietenia” ruso-germană și fotbalul cu pantaloni scurți
Pe 20 august 1926, Ziarul România Nouă abordează problema limbii române ca și astăzi... Haideți să aflăm detalii despre nedreptatea limbii romane din trecut și unde suntem astăzi. Ziarul explică cum a fost scoasă limba română din școlile Basarabiei sub stăpânirea rusă și arăta cum limba română, acceptată inițial în școli, a fost eliminată treptat odată cu politica de rusificare.
La început, situația era surprinzător de diferită. În Seminarul Teologic din Chișinău, întemeiat sub influența mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, „limba moldovenească” se studia serios: elevii făceau ore și exerciții, compuneau predici în românește și le rosteau în bisericile Chișinăului. În 1819 apare chiar unul dintre primele manuale școlare basarabene, o gramatică ruso-moldovenească.
Româna ajunge apoi și în școlile ținutale și în Liceul Regional din Chișinău, fondat în 1833. Articolul notează că într-o perioadă se ajunsese la 21 de ore de limba română pe săptămână, cumulat în programul școlii. Nevoia era atât de evidentă încât, pe la 1860, s-a încercat chiar introducerea „dreptului moldovenesc”, iar la Universitatea din Petersburg funcționase o catedră de limba română până în 1858, pentru pregătirea funcționarilor.
Apoi începe reculul. În 1863 româna devine facultativă, în 1864 este scoasă, iar după protestele nobilimii basarabene revine în 1865, dar tot facultativ. În 1866 este suspendată la Liceul Regional din Chișinău, în Seminar rezistă până în 1873, iar din școlile ținutale dispare în jurul anului 1880.
După aceea, scria autorul, „rămâne stăpânitor deplin, în școala Basarabiei, duhul rusesc”.
Și poate acesta e detaliul cel mai grăitor: rusificarea școlii basarabene n-a început prin absența totală a românei, ci prin restrângerea ei treptată — din limbă studiată și folosită, în limbă facultativă, iar apoi în limbă scoasă din școală.
Scopul era limpede: prin scoaterea treptată a limbii române din școli, administrația rusă urmărea rusificarea Basarabiei și slăbirea legăturii ei cu identitatea românească.
Ziarul Dimineața publica noul regulament pentru comitetul de arbitrii de fotbal din România. Aici găsim detalii despre Uniforma nouă propusă pentru arbitrii de fotbal.
În 1926, Asociația Arbitrilor stabilea oficial cum trebuiau să fie îmbrăcați arbitrii de fotbal: cămașă albă de tenis, cu guler deschis „Apache” și emblema asociației brodată deasupra inimii, pantaloni scurți negri cu dungi albastre de 2 centimetri, ghete de fotbal sau atletism și ciorapi negri răsfrânți.
Aceeași uniformă era obligatorie și pentru arbitrii de tușă. Cine nu mai avea răbdare până la furnizarea oficială a echipamentului și-l putea confecționa pe banii proprii.
Și un detaliu simpatic: regulamentul preciza expres că pantalonii trebuiau să fie suficient de scurți „ca să nu ajungă până la genunchi”.
Acum 100 de ani, fotbalul românesc începea să reglementeze până și ultimii centimetri din pantalonii arbitrului. :)
România Nouă scria despre „Prietenia ruso-germană”. Cele două state voiau să demonstreze apropierea și printr-un gest concret: un schimb de condamnați politici.
Germania urma să-l predea sovieticilor pe comunistul rus Sokelewski, despre care presa scria că fusese condamnat de opt ori la moarte, pedeapsa fiind ulterior comutată în închisoare pe viață.
În schimb, Moscova urma să elibereze 14 cetățeni germani condamnați politic, printre care s-ar fi aflat și trei studenți arestați la Moscova. Presa ironiza tranzacția numindu-l pe Sokelewski „acest prețios tovarăș” — un schimb de prizonieri prezentat drept dovadă a noii „prietenii” ruso-germane.
Închei cu o știre culturală. Teatrul Național din București voia să joace la Chișinău scrie ziarul Romania Nouă.
În august 1926, V. Niculescu, de la Teatrul Național din București, se adresa Corpului III Armată pentru a obține aprobarea unei reprezentații teatrale la Chișinău, chiar în cursul acelei luni.
Un detaliu care capătă farmec exact după un secol: în august 1926, Naționalul din București voia să vină să joace la Chișinău; în august 2026, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău merge să joace la București.
Autor: Dan Melnic
