Politic

Igor Grosu, despre Adunarea Generală a Judecătorilor: Le dorim să vină cu decizii curajoase. O să urmărim cu toții ceea ce se întâmplă acolo

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat astăzi în ședința Parlamentului că Adunarea Generală a Judecătorilor este „un eveniment cu o atenție sporită”. Totodată, șeful Legislativului le-a dorit magistraților să vină cu decizii curajoase pentru sistemul judecătoresc și pentru cetățeni.

„Evenimentul care ne-a făcut să întârziem a fost Adunarea Generală a Judecătorilor, care după patru ani în sfârșit s-au adunat. Este un eveniment cu o atenție sporită și foarte mare pentru întreaga societate. Noi le dorim să vină cu decizii curajoase pentru sistem, dar cel mai important pentru toți cetățenii Republicii Moldova. De deciziile lor depind destine omenești, al țării, întreprinderi, investiții și cel mai important încrederea oamenilor în justiție. Noi, cu toată sinceritatea, le dorim să vină cu o finalitate, să aibă mai mult curaj pentru că sunt în sistem oameni care pot promova reforme, pot arăta caracter ca să ajungem să vedem un sistem în transformare, care să răspundă la toate provocările timpului pe care îl trăim. Sistemul judiciar este, prin comparație, sistemul nervos al unui organism, al societății. De cât de sănătos și funcțional este acest sistem depind toate celelalte sisteme economic, social de securitate. Iată de ce o să urmărim cu toții ceea ce se întâmplă la Adunarea generală a Judecătorilor”, a declarat Igor Grosu.

Menționăm că pe 17 martie, Adunarea Generală a Judecătorilor s-a convocat, după patru ani. Pe ordinea de zi sunt incluse două subiecte. Este vorba despre aprobarea proiectului Regulamentului cu privire la funcționarea Adunării Generale a Judecătorilor și alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Ultima Adunare Generală a Judecătorilor s-a desfășurat în septembrie 2019.

Citește mai mult