Resturile găsite la Giurgiulești provin de la o dronă de tip Geran. Experții au descoperit urmele unei explozii

Resturile aparatului de zbor fără pilot depistat în dimineața zilei de 20 august, în apropierea localității Giurgiulești din raionul Cahul, aparțin unui aparat de tip Geran, potrivit rezultatelor preliminare ale expertizei efectuate de specialiștii Secției tehnico-explozive a Inspectoratului General al Poliției.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), experții au identificat la fața locului două cratere formate în urma exploziei. Unul are aproximativ 1.20 de metri lungime și 1.15 metri lățime, iar cel de-al doilea – 3.7 pe 3.9 metri și o adâncime de aproximativ 55 de centimetri.
În interiorul craterelor au fost găsite schije metalice rezultate în urma detonării părții de luptă.
La aproximativ șase metri de unul dintre cratere, au fost depistate fragmente ale motorului și mai multe componente ale dronei.
„Potrivit constatărilor preliminare ale experților, resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran. Cercetările continuă pentru documentarea completă a circumstanțelor producerii incidentului, inclusiv stabilirea traiectoriei aparatului de zbor și a tuturor elementelor relevante ale cazului”, precizează Ministerul Afacerilor Interne.

Trei incidente în apropierea frontierei R. Moldova, după atacurile Rusiei asupra infrastructurii portuare din Reni
Depistarea resturilor dronei a avut loc în contextul atacurilor lansate în noaptea de 20 august de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare din Reni, Ucraina. În urma atacurilor, autoritățile din Republica Moldova au înregistrat trei incidente în proximitatea frontierei de stat.
„Sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat și monitorizat un zbor neautorizat. O dronă, preliminar identificată ca fiind de tip Shahed-136 (Geran-2), a pătruns ilegal în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Cotlovina, regiunea Reni (Ucraina), survolând teritoriul național pe direcția satului Etulia, UTA Găgăuzia. Aparatul de zbor a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 03:22, revenind pe teritoriul Ucrainei”, informează MAI.
La aproximativ 03:45, polițiștii de frontieră din Giurgiulești au observat o explozie într-o parcare pentru camioane, aflată pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de frontieră. Explozia a provocat și un incendiu de vegetație care s-a extins pe aproximativ 70 - 100 de metri pătrați în Republica Moldova.
Incendiul a fost localizat la 04:30.

La ora 09:25, o patrulă mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a identificat, la aproximativ 1.000 de metri de frontieră, un crater în care se aflau resturi ale unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei.
Zona a fost imediat securizată, iar la fața locului au intervenit grupele operative tehnico-explozive ale IGP și ale Inspectoratului de Poliție Cahul. La verificările inițiale, nu a fost depistată încărcătură explozivă.
În timpul atacurilor asupra obiectivelor din Reni, angajații Poliției de Frontieră și ai celorlalte instituții aflate în serviciu în zona de frontieră, precum și persoanele aflate în apropierea punctului de trecere au fost expuși riscurilor generate de atacurile cu drone desfășurate în imediata vecinătate a Republicii Moldova.
MAI le recomandă cetățenilor să nu se apropie de resturile aparatelor de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112. În cazul unor zgomote specifice dronelor sau exploziilor, oamenii sunt îndemnați să se adăpostească într-un loc sigur și să urmărească doar informațiile transmise de autorități.
Precizăm că cel mai recent incident similar a avut loc pe 17 august, când o altă dronă rusească a căzut și a explodat la aproximativ trei kilometri de localitatea Talmaza, raionul Ștefan Vodă, izbucnind un incendiu de vegetație.
De la declanșarea de către Federația Rusă a războiului împotriva Ucrainei, spațiul aerian al R. Moldova a fost survolat ilegal de aproape 70 de ori, potrivit datelor Armatei Naționale.
CITIȚI ȘI: