R. Moldova, lider detașat la importul de lactate ucrainene

Republica Moldova rămâne principala destinație pentru lactatele ucrainene. Importurile realizate în primele șapte luni ale anului 2026 au însumat 50.6 milioane de dolari, potrivit Asociației Producătorilor de Lapte din Ucraina.
În ianuarie-iulie 2026, Ucraina a exportat în total 76.050 de tone de produse lactate, în valoare de 218.27 de milioane de dolari, cu 9% mai puțin ca volum și cu 18% mai puțin ca valoare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Republica Moldova a fost cea mai importantă piață de desfacere pentru produsele lactate ucrainene, cu importuri în valoare de 50.6 milioane de dolari.
Pe locul doi s-a clasat Polonia, cu 28.8 milioane de dolari, urmată de Germania, cu 25.5 milioane de dolari.
În topul principalelor destinații s-au mai regăsit Bulgaria – 10.8 milioane de dolari, Kazahstan – 10.2 milioane, Israel – 10 milioane, SUA – 7.2 milioane, Azerbaidjan – 6.9 milioane, Lituania – 6.6 milioane și Georgia – 6.4 milioane de dolari.

Înghețata, pe primul loc în exporturi
Structura exporturilor în primele șapte luni ale anului arată că înghețata a dominat cu 28% din total, urmată de laptele și smântâna condensată - 24%, untul cu 14%, brânzeturile cu 13% și cazeina cu 9%.
Comparativ cu luna precedentă, în iulie Ucraina și-a majorat livrările externe de unt cu 66%, de cazeină - cu 15%, de produse lactate acide - cu 10% și de înghețată - cu 7%. Singura scădere a fost înregistrată la exporturile de zer, care s-au redus cu 10%.
De ce scad veniturile, deși volumele cresc
Principala problemă cu care se confruntă exportatorii ucraineni nu este lipsa cererii, ci prețurile internaționale în scădere. Potrivit datelor FAO, în iulie s-au ieftinit untul, laptele praf integral și laptele praf degresat, compensând parțial creșterea prețurilor la brânzeturi.
Produsele de schimb s-au ieftinit din cauza ofertei excedentare de export, a cererii slabe de import și a concurenței sporite între furnizori.
Cererea slabă din China a contrabalansat achizițiile active din Asia de Sud-Est și Orientul Mijlociu. Prețurile brânzeturilor au crescut din cauza reducerii sezoniere a ofertei de lapte în Uniunea Europeană.
Accesul în UE, limitat de prețuri neatractive
Barierele pentru exportul produselor lactate ucrainene în Uniunea Europeană nu sunt de natură tarifară, ci de preț.
Prețurile din UE nu sunt suficient de atractive în prezent, iar principalele piețe de desfacere rămân țările vecine postsovietice, inclusiv Republica Moldova.
Se estimează că toamna ar putea aduce o schimbare, odată cu revenirea exporturilor spre Europa la prețuri mai avantajoase. Prețurile mai atractive de pe piața europeană rămân factorul-cheie care susține interesul producătorilor ucraineni de a exporta în statele membre UE.
Importurile ucrainene de lactate, creștere alarmantă
O problemă serioasă semnalată de asociație vizează creșterea importurilor de brânzeturi în Ucraina. În iulie 2026, Ucraina a importat 8.790 de tone de produse lactate, cu 71% mai mult față de iulie 2025.
În primele șapte luni ale anului, importurile totale au ajuns la 47.960 de tone în valoare de 219.27 de milioane de dolari, cu 36% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Brânzeturile reprezintă 59% din importuri.
Piața ucraineană a brânzeturilor se confruntă cu o creștere a importurilor din Polonia, precum și cu o problemă majoră de livrări ilegale, care ocupă deja aproximativ 30% din piață.
O parte din aceste produse intră în Ucraina sub pretextul ajutorului umanitar, prin proceduri simplificate, fără control de laborator și fără etichetare în limba ucraineană.
Statul a intensificat controlul la import pentru a combate aceste practici, care reduc producția internă și cauzează pierderi bugetare semnificative.
În pofida acestor dificultăți, balanța comercială a Ucrainei la produse lactate a rămas pozitivă în iulie 2026, înregistrând un excedent de 918.000 de dolari.
CITIȚI ȘI: