CAMPANIE MOLDOVA 1 | „35 de ani de independență”: 2026 - anul în care R. Moldova a deschis oficial negocierile pentru aderarea la UE

Campania „35 de ani de independență”, lansată de postul public de televiziune Moldova 1 cu prilejul celei de-a 35-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova
2025 - anul în care R. Moldova și-a reconfirmat direcția strategică europeană și angajamentul față de procesul de integrare în Uniunea Europeană
Momentul decisiv al anului a avut loc pe 28 septembrie, când cetățenii au ales un nou parlament.
Alegerile s-au desfășurat într-un climat tensionat, marcat de acuzații privind cumpărarea voturilor, campanii de dezinformare și tentative de influențare externă. Potrivit rezultatelor finale validate de Comisia Electorală Centrală, Partidul Acțiune și Solidaritate a obținut 55 de mandate, păstrând majoritatea parlamentară și posibilitatea de a forma singur Guvernul.
La sfârșitul lunii octombrie, noul Parlament și-a început activitatea și a fost învestit un nou Guvern, condus de Alexandru Munteanu, care și-a asumat obiectivul de accelerare a negocierilor de aderare și de continuare a reformelor.
Pe 4 iulie 2025, Chișinăul a găzduit primul summit istoric între Republica Moldova și Uniunea Europeană. În sprijinul procesului de aderare, UE a aprobat Planul de creștere, în valoare de 1.9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat susținerii reformelor și dezvoltării economice.
Pe plan economic, în 2025, Republica Moldova a continuat să se redreseze după crizele din anii precedenți.
Produsul Intern Brut a crescut cu aproximativ 2.4%, investițiile au înregistrat o creștere de peste 17%; iar în trimestrul II al anului, pentru prima dată în istoria țării, exporturile de servicii au depășit exporturile de mărfuri, ceea ce arată o transformare a modelului economic, orientat către sectoare cu valoare adăugată mai mare.
Pe 1 noiembrie 2025, R. Moldova a devenit membră a Convenției privind regimul de tranzit comun, conectându-și sistemul vamal la rețeaua europeană.
2026 - anul consolidării parcursului european al Republicii Moldova
După obținerea statutului de țară candidată și lansarea negocierilor de aderare, autoritățile și-au concentrat eforturile asupra alinierii legislației la standardele Uniunii Europene, reformării instituțiilor și modernizării economiei, într-un context regional încă afectat de războiul din Ucraina.
Economia a continuat să crească moderat, iar Guvernul a promovat măsuri pentru stimularea investițiilor și creșterea competitivității.
Un moment-cheie al anului a fost al doilea Summit Republica Moldova - Uniunea Europeană, desfășurat în iunie la Bruxelles.
Liderii europeni au reconfirmat sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova și au salutat deschiderea negocierilor privind primul grup de capitole - „Valori fundamentale”.
Agenda reuniunii a inclus reforma justiției, dezvoltarea economică, securitatea energetică și cooperarea în domeniul apărării.
Pe 14 iulie, în cadrul celei de-a doua conferințe interguvernamentale au fost lansate negocierile și pe Clusterul 6 „Relații externe”.
În ceea ce privește guvernarea de la Chișinău, premierul Alexandru Munteanu și-a prezentat demisia în iulie, iar Parlamentul a învestit un nou Guvern condus de Vasile Tofan.
Noul Executiv și-a asumat accelerarea reformelor, dezvoltarea economică și avansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Astfel, 2026 este anul în care Republica Moldova a făcut noi pași concreți pe calea aderării la Uniunea Europeană.
CITIȚI ȘI: