Externe

Recrutare în universitățile ruse: Studenții sunt îndemnați să se alăture trupelor de drone

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

În 47 dintre cele mai bune 50 de universități din Rusia, studenții sunt îndemnați să semneze contracte cu Ministerul rus al Apărării, se arată într-o investigație realizată de „Novaia Gazeta Europa”, citată de BBC News.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Jurnaliștii au folosit clasamentul celor mai bune 50 de universități din Rusia, realizat de agenția Raex pentru anul 2026. Aceștia au analizat mesajele publicate pe site-urile și conturile de pe rețelele sociale ale instituțiilor de învățământ, precum și informații oferite de studenți și date publicate în diferite instituții media.

Potrivit analizei „Novaia Gazeta Europa”, în cazul a 44 de universități, anunțurile privind serviciul militar pe bază de contract sunt publicate direct pe site-urile și rețelele sociale ale instituțiilor. În majoritatea cazurilor, este vorba despre recrutarea în trupele de sisteme fără pilot.

În același timp, la Școala Superioară de Economie, Academia Prezidențială Rusă de Economie Națională și Administrație Publică (RANHiGS) și Institutul de Aviație din Moscova, studenții sunt îndemnați să se alăture detașamentului de voluntari BARS „Moscova”, ale cărui atribuții includ combaterea dronelor.

În 12 universități au fost organizate evenimente speciale de recrutare, în cadrul cărora studenților li s-a vorbit despre avantajele serviciului în trupele de sisteme fără pilot. În trei universități – Universitatea Tehnică de Stat „Bauman” din Moscova, Institutul de Fizică și Inginerie din Moscova și Universitatea de Stat Rusă pentru Petrol și Gaze – au fost introduse cursuri speciale în domeniul dronelor.

Totodată, în 32 dintre cele 50 de universități de top din Rusia funcționează programe educaționale legate de dezvoltarea sau operarea dronelor.

Informații potrivit cărora studenții au început să fie recrutați pentru a semna contracte cu Ministerul Apărării și a fi trimiși la războiul din Ucraina au apărut la sfârșitul anului 2025. Studenții sunt atrași, printre altele, prin plăți suplimentare oferite de universități și sunt intimidați cu refuzul de a li se permite susținerea examenelor restante.

Proiectul Faridaily relata că, la începutul anului 2026, ministrul rus al Științei și Învățământului Superior, Valeri Falkov, le-ar fi comunicat rectorilor celor mai mari universități din Rusia, în cadrul unei întâlniri, că cel puțin 2% dintre studenți ar trebui să semneze contracte cu Ministerul Apărării.

Potrivit publicației „Vajnîe istorii”, Ministerul rus al Apărării intenționează să recruteze până la sfârșitul anului 2026 un număr de 78.800 de persoane pentru trupele de sisteme fără pilot. Dintre acestea, 58.000 ar urma să fie recrutate dintre studenți, absolvenții cursurilor de operare a dronelor, foști militari din unități de aviație și „persoane de sex feminin” care au pregătirea corespunzătoare.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult