Reguli noi pentru alegerile din Găgăuzia. Parlamentul a dat votul final

Parlamentul a votat în lectura a treia, finală, modificările la Codul electoral, care reglementează, printre altele, și organizarea alegerilor în Găgăuzia. Inițiativa a fost promovată în ședința din 25 august, cu votul a 53 de deputați ai majorității parlamentare, la doar o zi după votarea proiectului în lectura a doua și înainte de obținerea avizului Comisiei de la Veneția. Opoziția a anunțat că va depune o sesizare la Curtea Constituțională.
Prezentând raportul Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, vicepreședintele acesteia, deputatul Vasile Grădinaru, a declarat că între lectura a doua și lectura a treia nu au fost efectuate modificări de conținut, ci doar de formulare.
În lipsa întrebărilor adresate raportorului, președintele Parlamentului a supus inițiativa la vot. Proiectul a fost susținut de 53 de deputați ai fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate. Împotrivă au votat patru deputați ai fracțiunii „Alternativa”, trei deputați socialiști, doi deputați neafiliați și un deputat comunist. Ceilalți deputați nu au participat la vot.

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a declarat înaintea ședinței din 25 august că modificările promovate prin acest proiect de lege ar contraveni normelor constituționale și a anunțat că socialiștii pregătesc o sesizare la Curtea Constituțională.
Dodon a invocat și principiul european al stabilității legislației electorale, potrivit căruia regulile fundamentale ale alegerilor nu ar trebui modificate cu mai puțin de un an înainte de scrutin.
„La noi, regulile privind desfășurarea campaniei electorale au fost schimbate în mod semnificativ cu două luni înainte”, a spus Dodon, având în vedere că Adunarea Populară a stabilit data alegerilor pentru 15 noiembrie.
Acesta a mai spus că socialiștii au candidați pentru alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei, în toate cele 35 de circumscripții, și că formațiunea este gata să participe și la scrutinul pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, a cărui dată nu a fost încă stabilită. Potrivit lui Dodon, sondajele socialiștilor arată că deputatul Grigori Uzun ar putea câștiga din primul tur alegerile pentru funcția de bașcan.

Noile reglementări pentru organizarea alegerilor în Găgăuzia au fost înregistrate de un grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate pentru a transpune Hotărârea Curții Constituționale din 9 iulie, prin care au fost declarate neconstituționale prevederile ce permiteau Adunării Populare a Găgăuziei să stabilească singură mecanismele de organizare a alegerilor.
Modificările votate prevăd că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor fi desfășurate în baza sistemului proporțional, similar celui utilizat la alegerea consiliilor locale. Amendamentul opoziției de a menține practica alegerii celor 35 de deputați din Găgăuzia în 35 de circumscripții electorale teritoriale uninominale nu a fost susținut de majoritatea parlamentară.
Totodată, proiectul stabilește cerințe suplimentare pentru candidații la funcția de bașcan al Găgăuziei, cum ar fi domiciliul stabilit în Găgăuzia de cel puțin 10 ani și cunoașterea limbii române, condiții care nu există în prezent în Legea privind statutul juridic al Găgăuziei și pe care opoziția le-a calificat drept discriminatorii.
Inițiativa prevede și ajustări privind exercitarea dreptului de vot. Înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară va trebui efectuată cu cel puțin trei luni înainte de data scrutinului, pentru ca alegătorul să poată vota în baza acestor date.
După votul din 24 august din Parlament, în lectura a doua, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că autoritățile vor aștepta opinia Comisiei de la Veneția înainte de finalizarea procesului. Astfel, alegerile din Găgăuzia vor avea loc, cel mai probabil, în 2027, a afirmat șeful Legislativului.
CITIȚI ȘI: