Economic

Trei zile dedicate vinurilor artizanale: 40 de vinificatori din R. Moldova își dau întâlnire la Festivalul Vinului de Autor

Cea de-a patra ediție a Festivalului Vinului de Autor aduce o premieră: evenimentul se va desfășura, în acest an, pe parcursul a trei zile. Aproximativ 40 de mici producători din întreaga țară își vor expune licorile, oferind publicului ocazia de a interacționa direct cu vinificatorii. Manifestarea își propune să promoveze cultura vinului, educația enologică și consumul responsabil.

Evenimentul este organizat de Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova și este dedicat exclusiv membrilor acesteia. Festivalul își propune să îi aducă pe consumatori mai aproape de micii producători și să le ofere ocazia de a descoperi vinuri care, de cele mai multe ori, nu ajung în rețelele comerciale.

Extinderea festivalului la trei zile vine ca urmare a creșterii constante a numărului de producători participanți și a interesului publicului, de la o ediție la alta.

„Extinderea festivalului de la două la trei zile a fost, de fapt, o decizie luată de comun acord cu membrii asociației, în urma analizei edițiilor din anii trecuți. A venit firesc, odată cu dezvoltarea evenimentului. De la o ediție la alta, a crescut atât numărul producătorilor participanți, cât și interesul publicului”, a declarat Elena Tomescu, administratoarea Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Vinul de autor este asociat, în special, cu micii producători independenți care dețin, de regulă, până la 20 de hectare de viță-de-vie și produc anual cel mult 100.000 de litri de vin.

În multe cazuri, este vorba despre afaceri de familie în care vinificatorul se implică direct în toate etapele, de la îngrijirea viței-de-vie până la vinificație și promovarea produsului.

Festivalul le oferă vizitatorilor ocazia de a afla direct de la producători povestea vinurilor, particularitățile terroir-ului și filosofia din spatele fiecărei crame.

„Festivalul Vinului de Autor este organizat de Asociația Micilor Producători de Vinuri. Din start s-a dorit să fie un eveniment dedicat exclusiv micilor vinificatori, membrilor asociației. Prin urmare, sunt invitați toți micii producători de vinuri care fac parte din comunitatea noastră”, explică administratoarea.

Organizatorii pun accent și pe educarea consumatorilor, precum și pe promovarea unei culturi a consumului responsabil. În acest an, vor fi organizate trei masterclass-uri: o degustare de vinuri din soiuri locale, una dedicată soiurilor internaționale și o degustare verticală, în cadrul căreia va fi analizat același soi din ani de producție diferiți.

Printre noutățile ediției din acest an se numără un concurs național de degustare a vinurilor în orb. Competiția va fi organizată cu sprijinul Asociației Somelierilor din Republica Moldova și va respecta rigorile concursurilor internaționale.

„O altă noutate cu care venim la cea de-a patra ediție a Festivalului Vinului de Autor este organizarea unui concurs național de degustare în orb, desfășurat cu sprijinul Asociației Somelierilor din Republica Moldova. Este un concurs organizat în conformitate cu rigorile internaționale, în cadrul căruia se va pune în valoare capacitatea echipelor de a evalua vinurile în orb”, a anunțat Elena Tomescu.

Pentru public, festivalul reprezintă o ocazie excelentă de a descoperi producători și vinuri care nu sunt întotdeauna ușor de găsit în magazine. Potrivit organizatorilor, interesul vizitatorilor este împărțit între soiurile autohtone, cele internaționale, vinurile experimentale și, mai ales, poveștile din spatele fiecărui produs.

„Cel mai important pentru noi rămâne această interacțiune dintre consumator și producător, pentru că dialogul direct contează cel mai mult”, a subliniat Elena Tomescu.


Prin extinderea la trei zile, creșterea numărului de participanți și diversificarea programului, Festivalul Vinului de Autor își consolidează rolul de platformă dedicată micilor producători din Republica Moldova.

Evenimentul îi oferă publicului nu doar posibilitatea de a degusta vinuri, ci și de a cunoaște oamenii, locurile și ideile din spatele acestora, contribuind astfel la dezvoltarea unei culturi a vinului bazate pe cunoaștere, dialog și consum responsabil.

CITIȚI ȘI:

Daniela Gherman

Daniela Gherman

Autor

Citește mai mult