Social

Marea Dictare Națională: Peste 2.500 de participanți s-au reunit în PMAN pentru a celebra Limba Română

Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat astăzi, 31 august, într-o adevărată sală de clasă în aer liber. Peste 2.500 de persoane s-au reunit la cea de-a patra ediție a Marii Dictări Naționale, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării, sub patronajul Președinției Republicii Moldova, cu ocazia Zilei Limbii Române. În acest an, participanții au fost invitați să redescopere opera lui Gheorghe Urschi, textul dictării fiind un fragment din piesa „Testamentul”.

Evenimentul a început cu intonarea imnului Republicii Moldova și cu un moment artistic susținut de corala „Vocile Primăverii” a Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău. Secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Adriana Cazacu, a explicat alegerea textului pentru ediția curentă a Marii Dictări Naționale.

Am ales să-l evocăm pe maestrul umorului, Gheorghe Urschi. Artist total, considerat de confrații săi de teatru un actor desăvârșit, regizor de teatru și film, precum și un dramaturg de excepție. A fost și scriitor, a scris poezii, nuvele și dramaturgie. Opera sa este de o remarcabilă complexitate. Gheorghe Urschi a fost un observator lucid și fin al oamenilor și al vremurilor în care a trăit. A avut curajul și darul de a vorbi, prin umor, despre ceea ce nu era întotdeauna ușor de spus direct. A ironizat metehnele umane și sociale, fără să-și piardă însă afecțiunea pentru oamenii despre care scria. A râs împreună cu noi de slăbiciunile noastre”, a declarat Adriana Cazacu.

Adriana Cazacu, secretara de stat de la Ministerul Educației și Cercetării
Sursa: Adriana Cazacu, secretara de stat de la Ministerul Educației și Cercetării

Fragmentul ales pentru dictare face parte din piesa „Testamentul”, prezentată pe scena Teatrului „Luceafărul”.

Timp de 40 de ani de la prima montare, pe care a realizat-o însuși maestrul, piesa și-a păstrat actualitatea. Acest fapt denotă valoarea și actualitatea ei. Dincolo de hazul lor, scrierile sale păstrează un profund substrat de înțelepciune. O filozofie de viață întemeiată pe optimism”, a explicat secretara de stat.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că Marea Dictare Națională a devenit, în doar câțiva ani, o tradiție îndrăgită de public și o modalitate diferită de a marca Ziua Limbii Române.

Ediția din acest an este una specială. În aceste zile celebrăm 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Ultima săptămână a fost una festivă, dar și profund reflexivă. Am revenit la evenimentele Mișcării de Renaștere Națională, la oamenii care au scris istoria, la propriu și la figurat, la cei care au avut curajul să-și asume răspunderea pentru decizii care au schimbat destinul acestei țări”, a declarat ministrul.

Dan Perciun a subliniat că drepturile lingvistice și revenirea la alfabetul latin nu au fost obținute de la sine, ci au fost rezultatul unei lupte de decenii. În discursul său, ministrul a evocat rezistența celor care, în perioada sovietică, au militat pentru identitate, limbă și libertate, în condițiile în care asemenea gesturi puteau atrage represalii.

Timp de aproape jumătate de secol, elevi, învățători, țărani, intelectuali, femei și bărbați au spus „Nu” unui regim în care împotrivirea putea însemna pierderea libertății, Gulagul sau moartea”, a subliniat ministrul Educației și Cercetării.

Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării
Sursa: Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării

Și prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre relația personală pe care o are cu evenimentele din perioada renașterii naționale. Premierul și-a amintit că, în august 1989, pe când avea doar șapte ani, se afla în Piața Marii Adunări Naționale împreună cu părinții. Deși la acea vârstă nu înțelegea amploarea evenimentelor, a păstrat în memorie atmosfera de atunci și un detaliu aparent banal, care avea să rămână legat de această zi.

La șapte ani nu înțelegeam ce se întâmplă, dar țin minte bine sentimentul că era ceva foarte important. Și mai țin minte ceva: o înghețată pe care mi-au luat-o părinții. Așa că, de atunci, pentru mine această zi se asociază cu gustul dulce. Dulcea limbă română!”, a declarat Vasile Tofan.

Pentru premier, schimbarea alfabetului a reprezentat, la nivel personal, una dintre primele transformări pe care le-a trăit în copilărie. El și-a amintit că, după ce învățase în clasa întâi să scrie cu litere chirilice, a trebuit să treacă la alfabetul latin. De asemenea, șeful Guvernului a vorbit și despre presiunile exercitate asupra limbii române în perioada sovietică și despre oamenii care au plătit un preț pentru apărarea identității.

Limba română a rezistat aici, în pofida ocupației sovietice, a alfabetului străin care i-a fost impus și a presiunii enorme a limbii ruse în educație, în administrație și în viața publică. A rezistat pentru că nu putea fi scoasă din oameni. Era limba vorbită acasă, limba bunicilor, limba cântecelor, limba în care oamenii își spuneau bucuriile și necazurile. Era în măduva acestui neam”, a adăugat acesta.

În discursul său, Vasile Tofan a enumerat personalitățile Renașterii Naționale, cărora le-a mulțumit pentru contribuția la apărarea limbii române și a identității naționale: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Vatamanu, Dumitru Matcovschi, Gheorghe Ghimpu, Ion și Doina Aldea-Teodorovici.

Premierul a menționat și profesorii din școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului, care, potrivit lui, au continuat această luptă în condiții dificile. În finalul discursului său, Vasile Tofan a revenit la semnificația Marii Dictări Naționale și a explicat că evenimentul este mai mult decât un test de ortografie.

Marea Dictare Națională nu este, de fapt, despre cine pune toate cratimele corect. Este despre faptul că ne pasă, că mii de oameni vin împreună în această piață pentru a scrie în limba lor. Acum 37 de ani, oamenii veneau în această piață pentru a cere dreptul de a reveni la alfabetul latin și de a vorbi limba cu demnitate. Astăzi venim aici să o scriem corect, să o citim și să o sărbătorim liber”, a remarcat premierul.

Vasile Tofan, prim-ministru al Republicii Moldova
Sursa: Vasile Tofan, prim-ministru al Republicii Moldova

În acest an, Marea Dictare Națională este organizată într-un format mai larg. Dacă la prima ediție au participat aproximativ 500 de persoane, iar ulterior numărul a crescut la 1.500 și apoi la 2.000, în 2026, doar în Piața Marii Adunări Naționale s-au reunit circa 2.500 de participanți. Evenimente similare au fost organizate și în raioanele țării, iar la dictare au putut participa și moldovenii din diasporă.

În total, 3.500 de persoane au s-au înscris la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, la Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

O componentă aparte a ediției din acest an a fost participarea unui grup de tineri cu deficiențe de vedere. Aceștia au venit nu doar pentru a scrie dictarea, ci și pentru a contribui la o inițiativă de colectare de fonduri destinată procurării a cinci perechi de ochelari specializați. Potrivit organizatorilor, pentru acești copii și tineri dispozitivele în cauză reprezintă mai mult decât un sprijin pentru vedere: le pot facilita lectura și scrisul, le pot spori independența și participarea la viața școlii și a comunității.


Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, notele de 9 și 10 obținute la Marea Dictare Națională vor fi răsplătite cu premii. Participanții cu cele mai bune rezultate vor primi cadouri oferite de sponsorii evenimentului, de la cărți și vouchere, până la abonamente la săli de sport și bilete la teatru.

Lucrările participanților vor fi evaluate de o comisie specializată, iar cei care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unei ceremonii publice, care urmează să fie organizată în luna septembrie.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult