Povestea „Limbii noastre”: De la poezia lui Mateevici la imnul Republicii Moldova
Cum au ajuns versurile lui Alexei Mateevici, scrise în 1917, să devină imnul Republicii Moldova și ce se ascunde în spatele deciziei din 1995? După declararea independenței în 1991, Republica Moldova a utilizat ca imn de stat piesa „Deșteaptă-te, române!”, cântec puternic asociat cu mișcarea de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. În scurt timp însă, autoritățile au început să caute un imn care să poată fi un simbol oficial al noului stat. În 1995, poezia scrisă cu aproape opt decenii înainte a ajuns să poarte numele de imn al țării. Era „Limba noastră”, de Alexei Mateevici.
„Trebuia să fie acceptat de popor”
„Limba noastră” a devenit imnul de stat al Republicii Moldova în iulie 1995, printr-o decizie a Parlamentului condus de Petru Lucinschi, în urma unui concurs public eșuat. Adoptarea sa a marcat înlocuirea definitivă a vechiului imn comun cu al României, „Deșteaptă-te, române!”. Versurile poetului Alexei Mateevici, muzica lui Alexandru Cristea și aranjamentul compozitorului Valentin Dînga au devenit imn de stat.
„Când a fost ales Parlamentul din anul 1994, noi ne-am confruntat cu situația de a nu avea un imn aparte al Republicii Moldova. Noi aveam imnul altei țări. Cu toată frăția, dragostea și istoria care ne leagă de România, astea sunt lucruri formale care trebuia să fie respectate. Aveam nevoie de un imn nou. Atunci am început a vorbi cu mai mulți compozitori de-ai noștri. A fost anunțat un concurs, dar care a eșuat. Toate propunerile nu erau de nivelul unui imn. Atunci a apărut o altă problemă. Imnul trebuia să fie acceptat de popor. Ne-am gândit la acest lucru și am ajuns la concluzia că „Limba noastră” va fi acceptată de toți. Nu voiam să trezim noi tensiuni în societate. Melodia nu era pentru imn și trebuia prelucrată. Dintre toți, Valentin Dînga a propus varianta cea mai bună. În lume, suntem două țări care avem un imn dedicat limbii – Lituania și noi, Republica Moldova”, a spus Petru Lucinschi.
Ne-am oprit la „Limba noastră” pentru că toată istoria de independență a Moldovei a fost legată de lupta pentru limbă și alfabet. Împreună cu conducerea de atunci am luat aceste decizii. De restul procedurilor s-a ocupat Ion Suruceanu, care era deputat în Parlament și era mai apropiat de compozitorul Valentin Dînga”, a relatat Petru Lucinschi, pentru Radio Moldova.
Elogiu adus limbii române
Ion Suruceanu, Artist al Poporului și fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, își amintește perioada în care legislativul ales în 1994 s-a confruntat cu problema adoptării unui imn național.
„Îmi spunea Petru Lucinschi să mă gândesc la un imn nou. Mie mi-a venit ideea să facem „Limba noastră”. Dar cum? La concurs nu existau nici pe aproape melodii pentru imn. Eram la muncă. Nu m-am dus la masă la prânz și aud la Radio Moldova: Aici, Chișinău, este ora 13:00. Și zic: ia stai. Am rugat-o pe secretara mea să ia legătura cu secretara lui Petru Lucinschi. I-am zis președintelui Parlamentului: „Este imnul!”. Am început să-i fredonez melodia. Crezi că acesta este imn?, m-a întrebat Petru Lucinschi. „Da. Am și băiat care îl va face”. Era Valentin Dînga. L-am sunat pe Dînga și l-am rugat să lucreze la aranjamentul piesei. Prin telefon l-a cântat și i-am zis să-l facă și cu orchestra”, povestește Ion Suruceanu.
După ce Valentin Dînga a realizat versiunea orchestrală, lui Petru Lucinschi i-a plăcut imnul, iar în iulie 1995 acesta a fost votat de Parlament.
„În iulie, în ultima ședință înainte de concediu, în sală au fost puse boxe să ascultăm imnul. După primele acorduri, toți erau în picioare. Și Frontul Popular. Toți intonau imnul și băteau din palme. Și acum, când îl asculți, înțelegi cât e de frumos imnul nostru”, își mai amintește Ion Suruceanu.
Alexei Mateevici a citit pentru întâia oară poemul în mai 1917, la Congresul învățătorilor, iar două luni mai târziu acesta a fost publicat în ziarul „Cuvânt moldovenesc”. Poemul are 12 strofe, a câte patru versuri fiecare. La 19 ani de la publicarea poemului, compozitorul Alexandru Cristea a scris muzica pentru versurile din „Limba noastră”. În iulie 1995, a fost adoptat imnul „Limba noastră”. Piesa reprezintă un elogiu adus limbii materne și un simbol al suveranității statului.
Autoare: Elena Stegari
ACTUALIZARE, 1 septembrie: De ce a fost schimbat imnul „Deșteaptă-te, române!” cu „Limba noastră”: Proiect de „moldovenizare” al guvernării agrare din 1994, spun analiștii
Schimbarea imnului Republicii Moldova din „Deșteaptă-te, române!” în „Limba noastră” a fost o „operațiune” a politicienilor cu mentalitate sovietică pentru a diviza populația de pe ambele maluri ale Prutului și pentru a bloca o eventuală Unire cu România. Odată cu alegerile parlamentare din 1994, a început perioada de „moldovenizare” a populației, care a dus la schimbarea imnului, precum și la introducerea în Constituție a sintagmei „limba moldovenească”, contrar prevederilor Declarației de Independență adoptate în 1991.
„Limba noastră” a devenit imn de stat al Republicii Moldova în iulie 1995, printr-o decizie a Parlamentului condus atunci de Petru Lucinschi. Adoptarea sa a marcat înlocuirea definitivă a imnului comun cu cel al României, „Deșteaptă-te, române!”.
În consecință, versurile poetului Alexei Mateevici, pe muzica lui Alexandru Cristea și în aranjamentul compozitorului Valentin Dînga, au devenit simbolul oficial al țării.
Schimbarea imnului a făcut parte din politicile promovate de agrarieni, care nu acceptau apropierea de România pe principii identitare, îi răspunde lui Petru Lucinschi istoricul Anatol Țăranu.
„Ei promovau conceptul sovietic potrivit căruia moldovenii nu sunt români, iar limba moldovenească este o limbă diferită de limba română. Iar imnul «Deșteaptă-te, române!», de fapt, nu însemna altceva decât consolidarea identității românești a populației majoritare din Republica Moldova. Acest lucru deranja ideologic guvernarea agro-socialistă instaurată în 1994, ceea ce a dus la schimbarea imnului”, a explicat Țăranu, pentru Teleradio-Moldova.
Această decizie ar fi putut fi influențată și de Federația Rusă, însă nu decisiv, având în vedere problemele interne cu care se confrunta Moscova în acea perioadă, a precizat analistul politic.
„Politicile imperialiste nu luaseră încă un contur foarte clar, chiar dacă Moscova a trăit întotdeauna acest sentiment de frustrare din cauza descompunerii Imperiului Sovietic. O influență a Moscovei nu poate fi exclusă, dar, în mare parte, schimbarea imnului s-a datorat conceptului care domina mentalitatea colectivă a guvernării agrarian-socialiste”, a conchis Anatol Țăranu.
Aceeași opinie este împărtășită și de editorialistul Nicolae Negru. Acesta accentuează că responsabil de această decizie nu a fost doar Lucinschi, ci întreaga tabără a opozanților românismului și ai imnului comun.
„Atunci, ei voiau să schimbe tot ce era legat de România. Dacă în Declarația de Independență scria că limba de stat este româna cu alfabet latin, ei au modificat în Constituție în «limba moldovenească». Au vrut să schimbe și drapelul, și imnul. Nu au reușit să le facă pe toate până la urmă, dar planurile lor erau mari”, ne-a spus Nicolae Negru.
În același timp, analistul politic a subliniat că imnul „Limba noastră” a fost la un pas de a fi înlocuit câțiva ani mai târziu, în perioada guvernării comuniste.
„I-au comandat poetului Grigore Vieru textul unui nou imn și unii spuneau că acesta chiar ar fi acceptat inițial, dar ulterior alți intelectuali l-au abordat și l-au convins să renunțe”, a amintit Nicolae Negru.
Comentând ipoteza unei coordonări externe în cazul schimbării imnului, analistul Nicolae Negru o consideră plauzibilă, subliniind însă că sentimente românofobe existau din belșug și pe plan intern.
„Rețeaua KGB-ului era intactă. Ei s-au speriat la început, dar apoi și-au venit în fire și au pornit această mașinărie. Cu siguranță, limba română era primul obiectiv. De fapt, începând cu războiul de pe Nistru, totul a reprezentat un răspuns la adoptarea Declarației de Independență, prin care se punea practic obiectivul reunificării cu România”, a comentat Nicolae Negru.
