Social

Sistemul educațional din R. Moldova, mai aproape de standardele europene: Schimbările anunțate de autorități

Ministerul Educației și Cercetării anunță consultări ample pentru revizuirea curriculumului național și preluarea celor mai bune practici internaționale, precum modelul estonian, în învățământul general. Totodată, instituția pregătește o reformă profundă a procesului de predare, axată pe simplificarea teoriei și pe dotarea școlilor pentru a face față noilor cerințe educaționale.

Schimbările majore ale curriculumului vor fi puse în aplicare începând cu 1 septembrie 2027, iar anul curent este unul de consultări intense și formări profesionale, a declarat șefa Direcției politici curriculare de la Ministerul Educației și Cercetării, Corina Lungu, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

Potrivit acesteia, o atenție deosebită în noul curriculum va fi acordată disciplinei Istoria românilor și universală, unde epoca contemporană va fi studiată pe parcursul a doi ani, în clasele a VIII-a și a IX-a, oferind elevilor timpul necesar pentru a înțelege subiectele sensibile ale istoriei, precum deportările, foametea și războiul de la Nistru.

„Până acum, epoca contemporană se studia doar în clasa a IX-a, fiind un an de zile, iar complexitatea acestei epoci era insuficientă ca spațiu de studiere. Iată de ce noul curriculum la disciplina Istoria românilor și universală vine cu o eșalonare a epocii istorice pentru doi ani de zile, clasa a VIII-a și clasa a IX-a, doi ani de zile în care elevii să aibă suficient timp pentru a înțelege esența și impactul evenimentelor”, a precizat Corina Lungu.

Noul curriculum răspunde mai bine nevoilor actuale ale copiilor, apropiind sistemul educațional din Republica Moldova de standardele europene, a afirmat, la aceeași emisiune, autoarea de manuale Daniela State.

„Am venit cu multe elemente de noutate și, firesc, tendințele generale sunt pentru toate disciplinele. Vrem cât mai mult să aducem școala în viața de zi cu zi, dar și viața de zi cu zi să o aducem în școală, să ne axăm pe experiențele de viață ale tinerilor, pe necesitățile lor. Nu poate fi absolut pe placul tuturor, pentru că avem diferite nevoi și necesități”, a spus Daniela State.

Republica Moldova își îndreaptă atenția către modele educaționale de succes. Predarea Matematicii și abordarea strategică din școli se vor inspira din modelul estonian, recunoscut la nivel internațional pentru performanțele obținute la testările PISA, a precizat coordonatoarea de la Institutul Național pentru Educație și Leadership, Lucia Caciuc- Roșioru.

„Multe lucruri m-au impresionat, dar cel mai mult m-a impresionat, probabil, felul în care abordează ei subiectele, gândirea strategică pe care o au. Noi am rămas uimiți atunci când ei ne-au spus că acum lucrează la curriculumul din 2035 și că studiază experiența Țărilor de Jos pentru a vedea ce mai au nou. Maniera în care fac lucrurile - consecvent, foarte calculat și foarte rațional”, a subliniat Lucia Caciuc-Roșioru.

Precizăm că Ministerul Educației și Cercetării lucrează la o nouă generație de manuale școlare, concepute să fie mai atractive și axate pe exemple practice, iar pentru anumite materii se va trece de la edițiile alb-negru la cele color.

Ministrul Dan Perciun a declarat recent, la Moldova 1, că pentru tipărirea manualelor vor fi necesare aproximativ 150 de milioane de lei în anul 2027, urmate de o sumă similară care va fi alocată în 2028.

Autor: Diana Nacu

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult