Germania acuză Rusia de implicare în incidentul cu dronă de pe aeroportul din Leipzig

Germania a acuzat oficial Rusia de o „tentativă de atac” pe aeroportul din Leipzig, desfășurată la începutul lunii august. În cadrul unei conferințe de presă susținute marți, 1 septembrie, ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a declarat că evaluarea incidentului „seamănă cu urmele operațiunilor hibride rusești din Europa”.
Deși autoritățile de la Berlin au raportat de mai multe luni observarea unor drone suspecte deasupra unor obiective militare și industriale, incidentul provocat pe aeroportul Leipzig/Halle în noaptea de 4 spre 5 august a provocat o alertă majoră, după ce drona descoperită la fața locului transporta substanțe explozive, scrie euronews.
Poliția a folosit un robot specializat pentru a dezamorsa dispozitivul găsit în apropierea unei aeronave ucrainene de marfă. O altă dronă a fost descoperită câteva săptămâni mai târziu în proximitatea aceluiași aeroport, purtând de asemenea urme de explozibil.
Aeroportul din estul Germaniei joacă un rol esențial în transportul de echipamente militare pentru Bundeswehr și aliații NATO, servind totodată drept bază pentru compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.
Cancelarul Friedrich Merz a declarat ulterior că Germania „se află tot mai mult în calea atacurilor hibride”. Anterior, pe 25 august, Merz avertizase că autorii atacurilor hibride îndreptate împotriva Germaniei „vor plăti pentru faptele lor”, fără a numi direct o țară țintă.
Potrivit publicației Der Spiegel, printre posibilele riposte ale Berlinului se numără expulzarea unor diplomați ruși și închiderea consulatului Rusiei de la Bonn. De asemenea, se discută intens despre posibila sistare a activității Casei Ruse de Știință și Cultură din Berlin, un centru suspectat de serviciile de securitate că ar funcționa ca un hub de spionaj.
Aflată la o reuniune a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene în Irlanda, Kaja Kallas, înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe, a declarat marți că Moscova vizează Europa cu un număr tot mai mare de „atacuri hibride cinetice”.
„Prin aceste acțiuni, Rusia încearcă să ne intimideze pentru a ne opri din sprijinirea Ucrainei. Nu vor reuși”, a declarat Kallas, adăugând că UE „pregătește cel mai amplu pachet de sancțiuni de până acum împotriva Rusiei”.
Amintim că Centrul Rus de Știință și Cultură (CRSC) din Chișinău a fost închis pe 4 iulie 2026, după 17 ani de „activitate”.
Decizia de a închide centrul a fost luată după ce o dronă Shahed, încărcată cu explozibil, a căzut, în luna noiembrie 2025, la circa un kilometru de casele oamenilor, în sudul R. Moldova.
CITIȚI ȘI: