Apelul lui Putin la summitul de la Bișkek: „Să excludem din practica globală provocarea conflictelor armate”

Președintele rus Vladimir Putin a încurajat statele membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), printre care China, India și Iran, să contribuie la prevenirea conflictelor armate la nivel mondial. Mesajul a fost transmis la summitul de la Bișkek, în ziua în care s-au împlinit 87 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
„* Pe 1 septembrie, este ziua în care a început cel de-al Doilea Război Mondial. Trebuie să facem tot posibilul pentru a exclude din practica globală provocarea conflictelor armate*”*, a declarat Putin în discursul său la summitul OCS.
Putin, care acuză Occidentul de instigarea conflictului actual din Ucraina și a condamnat atacurile SUA împotriva Iranului, a susținut că OCS a devenit, în istoria sa de 25 de ani, „unul dintre centrele influente pentru modelarea unei lumi multipolare”.
El a subliniat că organizația include aproape jumătate din populația lumii și că, din 2017, a integrat țări precum Iranul, India și Pakistanul.
„Astăzi, OCS este practic cea mai mare alianță regională nu doar de pe continentul eurasiatic, ci din întreaga lume”, a subliniat el.
Pe de altă parte, prim-ministrul indian Narendra Modi a cerut încetarea războiului din Ucraina în timpul întâlnirii sale de la Bișkek cu liderul de la Kremlin.
Nu mai puțin de 17 șefi de stat și de guvern participă la summitul care marchează cea de-a 25-a aniversare a Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS).
OCS este formată din zece state membre: Belarus, China, India, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Pakistan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan, precum și 15 parteneri de dialog, printre care Armenia, Azerbaidjan, Egipt și Emiratele Arabe Unite.
CITIȚI ȘI: