Popșoi și Sybiha, la Chișinău: R. Moldova și Ucraina își consolidează cooperarea în fața amenințărilor Rusiei

Republica Moldova și Ucraina își propun să intensifice cooperarea pentru a contracara tentativele de destabilizare ale Rusiei. Declarația a fost făcută de vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Andrii Sybiha, aflat în vizită la Chișinău.
Cei doi oficiali au discutat despre cele mai recente atacuri rusești asupra infrastructurii Ucrainei, precum și despre proiectele comune în domeniul energiei și infrastructurii. Potrivit lui Mihai Popșoi, un subiect important al discuțiilor a fost modul în care cele două state pot acționa împreună pentru a răspunde acțiunilor Rusiei.
„Am vorbit și despre cum putem acționa împreună pentru a contracara tentativele Rusiei de a destabiliza țările noastre și întreaga regiune”, a declarat Popșoi.
Totodată, oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei. Cele două țări continuă împreună drumul către Uniunea Europeană.
„Suntem pregătiți să deschidem toate clusterele de negociere și contăm pe sprijinul statelor membre ale UE pentru a avansa în acest proces”, a spus Mihai Popșoi.
Republica Moldova și Ucraina au deschis formal până acum câte două clustere de negociere din cele șase pentru aderarea la UE: Clusterul 1, „Valori fundamentale”, și Clusterul 6, „Relații externe”.
În cadrul întrevederii, Andrii Sybiha i-a înmânat lui Mihai Popșoi Ordinul „Pentru Merit”, gradul II, conferit de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Ministrul moldovean a mulțumit pentru distincție, pe care a spus că o primește „cu recunoștință”.


Amintim că și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost decorată pe 24 august, la Kiev, cu Ordinul Cneaghinei Olga, clasa I, una dintre cele mai înalte distincții ale Ucrainei, în cadrul manifestărilor dedicate celei de-a 35-a aniversări a independenței statului vecin.
În aceeași zi, șefa statului i-a conferit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție a R. Moldova, pentru „contribuția excepțională la apărarea păcii și libertății pe continentul european”.
CITIȚI ȘI: