Externe

Nou incident de securitate în Germania: Explozie la gara din Augsburg, la o zi după atacul asupra unei substații electrice

O explozie s-a produs la gara din orașul german Augsburg. Deflagrația a fost produsă de un obiect deocamdată neidentificat. Cel puțin doi oameni au fost răniți. Este a doua tentativă de sabotaj în ultimele 24 de ore, după ce marți seară s-a produs un alt incident major de securitate la o substație electrică.

Incidentele au loc după ce Germania a anunțat că închide un consulat rus și anunță sancțiuni după tentativa de atac cu drone pe aeroportul din Leipzig. Moscova a amenințat cu „măsuri în oglindă”.

O operațiune majoră a poliției este în desfășurare la gara centrală din orașul Augsburg, la vest de Munchen. Explozia s-a produs în pasajul unei clădiri din apropierea gării, în jurul orei 03.00, ora locală.

„Ancheta se desfășoară pe mai multe direcții. Colegii de la fața locului au întreprins măsuri de căutare și de izolare a zonei. Un obiect suspect a fost găsit în zona gării. În consecință, gara a fost evacuată, iar traficul feroviar a fost suspendat”, menționează Michael Niefenecker, purtător de cuvânt al Poliției din Augsburg.

Germania se confruntă deja cu o a doua tentativă de sabotaj, după ce ieri a fost vizată infrastructura energetică, iar poliția investighează un atac asupra unei substații din orașul Bergheim. Din fericire, alimentarea generală cu energie electrică nu a fost afectată. Aceste incidente vorbesc despre o intensificare a actelor de sabotaj pe teritoriul Germaniei, vizând direct capacitatea de funcționare a statului și securitatea aprovizionării cu energie electrică. Asta după ce guvernul federal a acuzat Rusia că a coordonat lovirea cu o dronă a unui avion încărcat cu muniție ce urma să decoleze din aeroportul din Leipzig spre Ucraina. Atacul a fost dejucat.

„Guvernul federal a ajuns la concluzia că Rusia este responsabilă pentru atacul hibrid din Leipzig, din 4 august. Ancheta este în desfășurare și necesită un nivel ridicat de protecție a informațiilor în cadrul procedurilor legale. Nu considerăm că incidentul de la Leipzig este unul izolat, ci îl vedem în strânsă legătură cu alte acțiuni hibride”, subliniază Alexander Dobrindt, ministrul german de Interne.

„Consulatul General al Rusiei din Bonn va fi închis la 18 septembrie, iar contractul privind Casa Rusiei din Berlin va fi reziliat. În contextul atacurilor hibride din Uniunea Europeană, vom propune noi liste cu persoane indezirabile din Rusia. Vom înăspri controalele la intrarea în țară pentru cetățenii ruși și vom intensifica presiunea asupra flotei rusești din umbră”, declară Johan Wadephul, ministrul german al Afacerilor Externe.

Președintele rus ⁠Vladimir Putin ⁠⁠a acuzat Germania că a fabricat ⁠dovezi pentru a da vina pe Moscova.

„Nu este clar de ce se fac toate acestea. Singura explicație poate fi aceea că este necesar să se opună unei Rusii agresive. Și unde sunt probele? Ei bine, le-au fabricat”, a spus Putin.

Autoritățile germane consideră că incidentul de luna trecută de pe aeroportul din Leipzig nu a fost o simplă intruziune în spațiul aerian al Germaniei, ci un atac armat eșuat, planificat din afara țării. Această acțiune se înscrie într-o campanie de sabotaj coordonată de serviciul de informații al armatei ruse pe continentul european. La fel ca și descoperirea recentă a unui depozit clandestin de arme lângă Berlin, evaluat ca fiind destinat agenților ruși pentru executarea unor asasinate.

CITIȚI ȘI:

Rodica Dimitriu

Rodica Dimitriu

Autor

Citește mai mult