Social

Controale medicale la început de școală. Ce trebuie să știe părinții

Începutul anului școlar nu înseamnă doar rechizite noi și uniformă, ci și o atenție sporită acordată sănătății elevilor. Primele săptămâni de școală sunt un bun prilej pentru părinți să observe eventualele schimbări apărute pe parcursul verii și să se asigure că cei mici beneficiază de controalele medicale recomandate.

Nu este neapărat nevoie ca fiecare copil să ajungă la medic doar pentru că începe un nou an școlar. Totuși, dacă părinții observă modificări în comportamentul sau în starea generală a copilului, un consult medical este binevenit.

„Părinții trebuie să acorde atenție ținutei, cât de mult a crescut copilul, cum vorbește, dacă are sau nu dereglări de somn, cum citește și cum răspunde la întrebări: rapid sau nu, dacă aude bine”, a menționat medicul de familie Rodica Ceavdari în cadrul emisiunii „Bună Dimineața” de la Moldova 1.

Pe lângă medicul de familie, oftalmologul, medicul ORL și ortopedul sunt printre specialiștii importanți în perioada de creștere. Problemele de vedere sau de auz pot afecta procesul de învățare, în timp ce modificările de postură sau ale coloanei vertebrale, dacă nu sunt depistate și monitorizate la timp, se pot agrava și, în cazurile severe, pot provoca dureri și alte complicații.

În perioada adolescenței, în funcție de necesități, pot fi recomandate și consultații ginecologice pentru fete sau urologice pentru băieți. Nu toți copiii trebuie să facă anual investigații medicale. Acestea sunt recomandate în funcție de problemele de sănătate semnalate.

Un aspect care trebuie urmărit este modul în care copilul reacționează la activitatea fizică. Dacă obosește foarte repede, își revine cu dificultate după efort sau acuză palpitații, aceste semne ar trebui să îi determine pe părinți să se adreseze medicului.

Oboseala persistentă, iritabilitatea, dereglările de somn, căderea părului sau comportamente alimentare neobișnuite sunt, de asemenea, motive pentru un consult medical. În funcție de simptome, medicul poate recomanda analiza generală de sânge și, dacă este necesar, investigații suplimentare.

Rezultatele analizelor nu ar trebui însă interpretate de părinți în mod izolat, atenționează medicul. Valorile de referință pot varia de la un laborator la altul, iar rezultatele trebuie prezentate medicului de familie. Acesta poate aprecia dacă o valoare este relevantă, dacă este nevoie de investigații suplimentare sau dacă rezultatul se încadrează în limitele de referință.

Revenirea în colectivitate după vacanță este adesea însoțită de viroze și răceli. Dacă apar primele semne de boală, copilul ar trebui ținut acasă și monitorizat, pentru a evita transmiterea infecției către ceilalți copii.

O răceală poate fi însoțită de rinoree, nas înfundat, modificarea vocii sau o stare de somnolență, fără ca starea generală a copilului să fie neapărat grav afectată. Părinții trebuie însă să urmărească evoluția simptomelor și să solicite ajutor medical dacă acestea se agravează.

„Chiar din prima sau a doua zi, să fie anunțat medicul de familie. Monitorizarea copilului la distanță, maximum se face în trei zile, dacă nu are loc agravarea situației”, a explicat Rodica Ceavdari

Începutul anului școlar îi determină pe unii părinți să cumpere vitamine și suplimente pentru imunitate, concentrare sau rezistență la efort. Medicul atenționează că nu doar medicamentele, ci si suplimentele alimentare trebuie administrate doar la recomandarea medicului.

Controalele medicale nu trebuie privite doar ca o formalitate, mai spune medicul. Acestea pot ajuta la depistarea unor probleme care nu sunt întotdeauna evidente.

După o pauză îndelungată, revenirea la programul școlar poate fi solicitantă. Copilul trebuie să se obișnuiască din nou cu orele de curs, cu necesitatea de a rămâne concentrat la lecții și de a-și face temele. Alimentația echilibrată, activitatea fizică și timpul petrecut în aer liber sunt importante pentru menținerea sănătății și pentru adaptarea în această perioadă.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult