Schimbări de organizare în agricultură. Grupurile de producători vor fi înlocuite cu organizații de producători

Grupurile de producători vor fi înlocuite cu organizații de producători și asociații ale acestora, în conformitate cu legislația Uniunii Europene. Totodată, vor fi create organizații interprofesionale care vor facilita cooperarea dintre producători, procesatori și comercianți, iar activitatea organizațiilor de producători va fi reglementată prin noi mecanisme privind programele și fondurile operaționale. Modificările sunt prevăzute într-o inițiativă a Guvernului, votată de Parlament în prima lectură.
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Andrian Digolean, a menționat, în ședința Legislativului din 4 septembrie, că experiența implementării legislației actuale demonstrează un nivel redus de atractivitate a grupurilor de producători, ceea ce impune instituirea unui nou cadru legal, aliniat standardelor europene.
„Scopul proiectului constă în crearea cadrului instituțional și juridic necesar pentru constituirea, recunoașterea și funcționarea organizațiilor de producători, a asociațiilor acestora și a organizațiilor interprofesionale, în vederea consolidării cooperării dintre fermieri, sporirii competitivității sectorului agroalimentar și alinierii Republicii Moldova la acquis-ul Uniunii Europene”, a precizat secretarul de stat MAIA.
Proiectul instituie cadrul juridic pentru programele și fondurile operaționale, precum și pentru monitorizarea și controlul activității organizațiilor de producători. Totodată, sunt delimitate competențele Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) în procesul de recunoaștere, monitorizare și control.
Astfel, mecanismul administrat de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură îi va permite să suspende plățile și să recupereze mijloacele financiare alocate necuvenit. Astfel, instituția va asigura că finanțările sunt utilizate conform destinației. Pentru punerea în aplicare a prevederilor legii va fi necesară aprobarea unei hotărâri de Guvern, care va preciza procedurile de recunoaștere a organizațiilor de producători.
Andrian Digolean a specificat că implementarea proiectului nu generează cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, iar pentru membrii organizațiilor de producători costurile vor consta în contribuțiile de membru, stabilite prin statutul organizației.
„Adoptarea acestui cadru normativ armonizat va crea premisele necesare pentru ca producătorii agricoli să aplice mecanismele de cooperare prevăzute de legislația Uniunii Europene și să adapteze din timp cerințele politicii agricole comune”, a conchis secretarul de stat MAIA.
Prezentând raportul Comisiei economie, buget și finanțe, vicepreședintele acesteia, Dorian Istratii, a menționat că sprijinul pentru organizațiile de producători se acordă prin fondul operațional, constituit din contribuțiile membrilor și din sprijinul Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, în limita valorii aprobate anual prin Legea bugetului de stat, cu un plafon de până la 2 milioane de lei pe an pentru instituirea organizației.
Proiectul de lege a fost susținut în prima lectură de 61 de deputați și urmează să fie votat de Parlament și în a doua lectură.
CITIȚI ȘI: