Externe

Turcia susține că va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor în Marea Neagră

Ministrul de Externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu, a declarat sâmbătă că Ankara va depune eforturi pentru prelungirea acordului privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina, în ziua în care înțelegerea urmează să expire, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Rusia a fost de acord cu prelungirea acordului privind cerealele pentru numai încă două luni. Vom depune eforturi pentru o nouă prelungire a acordului după două luni”, a spus Cavusoglu, într-o conferință de presă comună cu omologul său egiptean Sameh Shoukry la Cairo.

În același timp, potrivit lui Cavusoglu, Turcia își va actualiza relațiile diplomatice cu Egiptul la nivel de ambasador „cât mai repede posibil”.

„Sunt foarte bucuros că facem pași concreți pentru normalizarea relațiilor cu Egiptul. Vom face tot posibilul pentru a nu mai rupe aceste relații în viitor”, a spus ministrul turc de externe în conferința de presă cu omologul său egiptean.

La rândul său, Shoukry a declarat că „vom ajunge la discuții (despre restabilirea ambasadorilor - n.r.) la momentul potrivit, în funcție de rezultatele pozitive pe care le vom obține”.

Legăturile dintre Turcia și Egipt au fost puternic afectate după ce Abdel Fattah al-Sisi, pe atunci șeful armatei egiptene, a condus eforturile de înlăturare de la putere a lui Mohamed Morsi, din partea Frăției Musulmane, un aliat al Ankarei, în 2013. Sisi a fost ales președinte anul următor.

Luna trecută, Shoukry a vizitat Turcia în semn de solidaritate după cutremurele puternice care au făcut peste 50.000 de morți în Turcia și Siria.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult