Social

Atenție, șoferi! Circulația va fi sistată temporar în fața Gării Chișinău

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Circulația transportului va fi sistată temporar duminică, 6 septembrie, pe strada Aleea Gării, pe tronsonul din fața Gării Chișinău. Măsura va fi aplicată între orele 13:00 și 21:00, în legătură cu filmările pentru pelicula „Blestemul Mariei Drăgan”, iar șoferii sunt îndemnați să evite zona și să manifeste prudență în trafic.

„În perioada de referință, traficul pe strada Aleea Gării, segmentul din fața Gării Chișinău, va fi sistat total, pe perioade de 05-10 minute, în timpul filmării dublelor”, precizează Primăria capitalei.

În aceste intervale, transportul va fi redirecționat pe străzile adiacente. Circulația va fi reluată după încheierea fiecărei duble, astfel încât restricțiile să fie aplicate doar pe durata necesară desfășurării filmărilor.

Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General al Carabinierilor vor asigura ordinea publică pe toată perioada derulării filmărilor.

Municipalitatea le recomandă conducătorilor auto să evite tronsonul respectiv dacă deplasarea prin zonă nu este necesară.

„Conducătorii auto sunt îndemnați să evite zona, dacă nu există necesitate stringentă, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere”, transmite Primăria Chișinău.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult