Drum reabilitat și trotuare noi: Schimbare majoră pentru locuitorii din trei sate din Hâncești
Un drum așteptat de zeci de ani este, în sfârșit, o problemă rezolvată pentru locuitorii din trei sate din raionul Hâncești. Șoseaua care leagă Cioara, Pogănești și Marchet a fost reabilitat capital, iar aproape 3.500 de oameni beneficiază acum de condiții mai bune de circulație. În Cioara a fost construit și un trotuar nou, astfel încât localnicii, inclusiv copiii, să poată ajunge mai sigur la școală și la celelalte instituții din sat.


Șoseaua care leagă cele trei sate se întinde pe aproape doi kilometri și jumătate și este o importantă cale de acces nu doar pentru localnici, ci și pentru cei care merg spre Vama Leușeni, unul dintre principalele puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România. Până la reabilitare, însă, drumul era plin de gropi și le dădea mari bătăi de cap oamenilor.

Până nu demult, drumul care traversează centrul satelor Cioara și Pogănești, era acoperit cu pietriș. Șoferii erau nevoiți să circule cu atenție pentru a evita gropile și defecțiunile, iar după ploi, deplasarea devenea dificilă și pentru pietoni. Acum, localnicii se bucură de o șosea asfaltată, care le face viața de zi cu zi mai ușoară și deplasarea mai sigură.
„Foarte rău, foarte rău. Săreau roțile până la Leușeni. Acum e bun. De-o dragoste să mergi. Ne deplasam greu, acum foarte ușor. Drumul e bun, nu rupem mașinile în două”.
„Era foarte greu de circulat. Mașinile se stricau des. Era cu gropi, era de nedescris. De la Leușeni până la Pogănești făceam o oră, acum 10 minute”.


Drumul are două benzi de circulație, iar proiectul de reabilitare a inclus și amenajarea trotuarelor. În satul Cioara, localnicii spun că, până acum, erau nevoiți să meargă pe carosabil, printre mașini. Acum, pietonii, inclusiv copiii, pot circula mai în siguranță pe trotuarul nou construit.
„Au făcut aici o bucată de trotuar. Clar că e bine că chiar aici e școala și copiii mergeau pe șosea și e periculos”.
„Greu, greu era. Acum e mai bine. Până acum nu erau trotuare și oamenii se deplasau pe drum, mergeau și prin mijlocul drumului câteodată”.


Pentru siguranța participanților la trafic, au fost instalate indicatoare rutiere și stâlpi de ghidare, iar pe carosabil au fost aplicate marcaje noi. Potrivit autorităților locale, măsurile au îmbunătățit semnificativ condițiile de circulație și au contribuit la reducerea numărului de accidente.
„Drumul înainte era din pietriș, foarte multe gropi erau și foarte rău. Care trăiau la șosea aveau parte de praf, dar acum e foarte bine, cum este în prezent drumul. Oamenii sunt foarte mulțumiți de drumul care este acum, se circulă foarte bine”, menționează Vitalie Rachițanu, primarul satului Pogănești.

Valoarea totală a lucrărilor depășește 11 milioane de lei. Banii au fost alocați din Fondul Rutier.
CITIȚI ȘI: