Regional

Sărbătoarea cântecului și a portului popular, la Bucuria: Festivalul care a adunat peste 20 de formații de pe ambele maluri ale Prutului

Satul Bucuria din raionul Cahul a devenit duminică, 6 septembrie, capitala folclorului sud-moldovenesc, găzduind cea de-a 34-a ediție a festivalului regional „La Vatra horelor bucuriene”. Evenimentul a reunit peste 20 de formații artistice din regiune și ansambluri invitate din România, care au transformat centrul localității într-o scenă a tradițiilor, cântecului popular, portului autentic și a gastronomiei specifice, având drept scop conservarea și promovarea patrimoniului cultural al sudului țării.

Ansamblul „Glasul Odăieșilor” din comuna Vânător, județul Galați, participă de mai mulți ani la festivalul folcloric din satul Bucuria.

„Suntem bucuroși, onorați că participăm al treilea an la acest festival. Venim din România, suntem un ansamblu folcloric 'Glasul Odăieșilor' din comuna Vânători, județul Galați, România. Noi cântăm doar cântece autentice, pe care le cântau oamenii altădată când veneau de la câmp sau când se întâlneau la cârciumă. Costumele pe care le-am îmbrăcat sunt costumele lucrate de mâna noastră”, a menționat Ecaterina Culea, coordonatoare la Ansamblul „Glasul Odăieșilor”.

Cântecele și dansurile tradiționale ale etniilor din sudul Moldovei, târgul meșterilor populari și curțile gospodărești amenajate în stil tradițional au completat atmosfera de sărbătoare.

„Am venit din satul Congaz, ansamblul nostru se numește 'Izvorul de aur'. Dorim să prezentăm aici dansurile noastre găgăuze frumoase. Suntem foarte recunoscători că am fost invitați. Locurile de aici sunt minunate, iar oamenii sunt primitori și harnici”, a spus Maria Bargan, membră a ansamblului „Izvorul de aur”.

„Noi suntem din satul Cucoara, raionul Cahul, de la ansamblul 'Cimbrișor'. Am venit cu voie bună și cu un obicei frumos și autentic din satul nostru, dorind să le transmit tinerilor chemarea de a promova tot ce este frumos”, a susținut Ion Argenti, conducătorul ansamblului „Cimbrișor”.

Festivalul a reunit 21 de colective din localitățile din sudul țării.

„Sunt prezente 21 de colective din toată regiunea de sud a Moldovei - raionul Leova, Cantemir, Cahul, Taraclia, Comrat, Vulcănești. Colectivele a venit cu mare plăcere cu folclorul autentic. Festivalul are la baza sa promovarea cântecului și dansului popular, obiceiurile și tradițiile neamului nostru”, a spus directorul Casei de Cultură din satul Bucuria, Gheorghe Raicu.

Festivalul regional de folclor „La Vatra horelor bucuriene” este organizat anual de către Casa de Cultură și Primăria satului Bucuria, raionul Cahul.

CITIȚI ȘI:

Ecaterina  Terzi

Ecaterina Terzi

Autor

Citește mai mult