Revista presei

Revista presei | Raioanele ar putea avea o altă denumire după reforma teritorială; Violența în familie, sub lupa poliției

Presa continuă să urmărească dinamica reformei teritorial-administrative din R. Moldova, dar și subiectul violenței în familie, reflectat activ de numeroase intituții media. În vizorul presei rămân și cazurile de escrocherii telefonice, soldate cu pagube de peste un milion de lei la finele săptămânii trecute.

De pe Moldova 1 aflăm că raioanele ar putea avea o altă denumire după reforma teritorială. Guvernul pregătește o nouă structură, cu 10 sau mai puține unități de nivelul doi, care ar putea avea și o altă denumire decât cea de „raion”, notează postul public de televiziune. Schimbările, descrise de autorități drept o „surpriză plăcută”, urmăresc o descentralizare mai mare și transferarea mai multor competențe către primării, în folosul cetățenilor, mai scrie Moldova 1, care îl citează pe secretarul general adjunct al Guvernului, Alexandru Iacub. Funcționarul a precizat în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1 că Guvernul va veni în cel mai scurt timp cu un anunț public la acest subiect.

Anticoruptie constată că exporturile moldovenești spre UE au depășit 1 miliard de euro în 6 luni. Publicația precizează că motorul creșterii de 12,7% sunt cerealele, uleiurile vegetale și mașinile electrice, care domină topul exporturilor. Chiar dacă comerțul exterior al Republicii Moldova a rămas deficitar, exporturile au crescut mai repede decât importurile, remarcă portalul Aticorupție, care face refere la date ale BNS. Potrivit sursei citate, în ianuarie-iunie 2026 statul a exportat mărfuri în valoare totală de 1,65 miliarde de euro (+12,5%) și a importat de 4,99 miliarde de euro (+6,5%), ceea ce a generat un deficit comercial de 3,34 miliarde de euro.

Violența în familie, sub lupa poliției: Câte sesizări au fost înregistrate de la începutul anului, aflăm dintr-un articol publicat de TV8. Postul de televiziune constată că zeci de cazuri de violență în familie ajung zilnic în atenția poliției, iar mii de agresori sunt în prezent în evidența oamenilor legii. Doar în ultimele 24 de ore au fost raportate 54 de sesizări și au fost emise 22 de ordine de restricție de urgență, notează TV8, cu referire la un comunicat al poliției. Datele pentru primele opt luni ale anului arată amploarea fenomenului, atrage atenția TV8. Poliția a înregistrat 13.747 de sesizări privind presupuse cazuri de violență în familie și conflicte familiale, iar în evidența instituției se află în prezent 7.249 de agresori familiali, precizează sursa citată.

Iar TVR Moldova semnalează în context că măsurile de protecție dispuse în cazurile de violență în familie nu sunt întotdeauna respectate. În primele opt luni ale anului, în urma încălcării prevederilor ordonanțelor de protecție, au fost pornite 400 de cauze penale. Datele au fost prezentate de Poliție în contextul intensificării informării publice privind fenomenul violenței în familie, precizează TVR Moldova.

În vizorul mass-media rămân și cazurile de escrocherii telefonice. Moldpres relatează că o femeie de 59 de ani din Stăuceni a rămas fără 45 000 de euro după ce a fost contactată telefonic de persoane necunoscute care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții ale statului. Potrivit poliției, suspecții au pretins că reprezintă mai multe instituții, inclusiv Banca Națională a Moldovei și Serviciul de Informații și Securitate. În weekend, poliția a înregistrat patru cazuri de escrocherie telefonică. Prejudiciul total estimat în cele patru cazuri este de 1 211 010 lei. Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, 112 tentative de escrocherie telefonică au fost dejucate înainte ca acestea să producă prejudicii, mai scrie Moldpres.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult