Economic

Lansare de cinci ori amânată: Ce spune ministrul Energiei despre întârzierile de la linia Vulcănești–Chișinău

Linia electrică Vulcănești–Chișinău nu poate fi dată deocamdată în exploatare din cauza întârzierilor legate de reparația unui transformator esențial trimis în Spania. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a dat asigurări că nu există indicii de sabotaj în acest caz.

Potrivit ministrului, promisiunile făcute anterior de Ministerul Energiei privind darea în exploatare a liniei elecrrice de Ziua Independenței s-au bazat pe angajamentele oferite de consorțiul care realizează acest proiect.

Inițial ne-au prezentat o dată, pe urmă au revenit asupra termenelor și, astfel, am ajuns în situația în care în luna august a apărut acea întârziere din cauza unui transformator. Acesta a fost transmis în luna iunie în Spania și încă nu a fost livrat în Republica Moldova. Ne așteptăm să revină, eventual, spre sfârșitul lunii septembrie”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul emisiunii „În Context” de la Moldova 1, ediția din 8 septembrie.

Întrebat despre ipoteza unui eventual sabotaj, Junghietu a spus că au fost analizate mai multe scenarii, s-a discutat cu contractorul și i-au fost solicitate informații despre implementarea proiectului.

Am cerut să mi se prezinte o analiză clară a tuturor întârzierilor care au fost observate la stația electrică - atât obiective, cât și subiective. Ni s-a spus că, în luna august, erau planificate niște lucrări de mentenanță la acest tip de echipament și ni s-a promis că vor depune toate eforturile pentru a grăbi cât mai mult procesul”, a spus ministrul.

De asemenea, el a precizat că întregul proiect este finalizat, iar unica și cea mai importantă piesă care lipsește este transformatorul.

Linia electrică Vulcănești–Chișinău a fost finalizată. A fost testată, apoi recepționată. Deci, singurul element care rămâne pentru darea în exploatare a acestui proiect este, totuși, stația electrică Chișinău. Dar vreau să spun că există, totuși, un grad de incertitudine privind data exactă a dării în exploatare totale a proiectului”, a adăugat oficialul.

Amintim că darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești–Chișinău a fost amânată de cinci ori, iar ultima dată termenul a fost ratat pe 27 august.

Costul total al proiectului pentru linia electrică Vulcănești–Chișinău este de aproximativ 61 de milioane de euro, din care circa 27 de milioane de euro sunt alocați direct pentru construcția liniei.

Contractul a fost semnat în ianuarie 2022, iar lucrările trebuiau să fie finalizate în octombrie 2024.

Linia Vulcănești–Chișinău, numită și „linia independenței energetice”, are o lungime de 157 de kilometri și conectează sistemul energetic al R. Moldova la cel românesc, evitând regiunea transnistreană.

Proiectul este finanțat de Grupul Băncii Mondiale și realizat de Guvern, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE. Beneficiarul proiectului este Întreprinderea de Stat „Moldelectrica”.

CITIȚI ȘI:

Liubomir Guțu

Liubomir Guțu

Autor

Citește mai mult