Social

Acorduri de parteneriat încheiate de orașul Cimișlia din R. Moldova și comunitățile ucrainene Belozersk și Podilsk

Primăria Cimișlia
Sursa: Primăria Cimișlia

Orașul Cimișlia din Republica Moldova și comunitatea ucraineană Bilozerka din regiunea Herson, care include 25 de entități teritoriale, au devenit, oficial, parteneri. Acordul de cooperare a fost semnat pe 16 septembrie, în cadrul unei ședințe a Consiliului orășenesc Cimișlia, de către primarul orașului, Sergiu Andronachi, și șeful administrației militare din Bilozerka, Ihor Ostrivnîi.

Documentul prevede cooperarea în mai multe domenii-cheie, printre care economie, infrastructură, protecția mediului, sănătate, educație și cultură.

Mai exact, părțile își propun să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului și să implementeze proiecte comune de asistență medicală.

În sectorul educațional, acordul stimulează schimburile de experiență între elevi, studenți și cadre didactice, în timp ce pe plan cultural se mizează pe participarea colectivelor artistice la evenimente organizate în cele două regiuni.

O atenție deosebită va fi acordată componentei agricole. Cimișlia excelează în agricultură, viticultură și prelucrarea produselor agricole, în timp ce comunitatea Bilozerka împărtășește un profil similar, având o experiență vastă în aceleași domenii.

Acest acord marchează un pas important în consolidarea relațiilor de colaborare și schimb de experiență între comunitățile noastre. Mulțumim domnului primar Ihor Ostrivnîi pentru încredere, deschidere și disponibilitatea de a colabora și de a construi noi punți între comunitățile noastre”, a transmis primarul de Cimișlia, Sergiu Andronachi.

Potrivit ambasadorului R. Moldova în Ucraina, Victor Chirilă, dialogul dintre administrațiile celor două localități a fost facilitat de echipa Forumului Economic Marea Baltică - Marea Neagră, cu sprijinul misiunii noastre diplomatice la Kiev.

În aceeași ședință a Consiliului orășenesc Cimișlia, aleșii locali au aprobat încheierea Acordului de Cooperare dintre orașul Cimișlia și Comunitatea teritorială Podilsk din regiunea Odesa, Ucraina, deschizând noi oportunități de colaborare, schimb de experiență și realizare a unor inițiative comune între cele două comunități.

Menționăm că, până în prezent, orașul Cimișlia s-a înfrățit cu alte zece localități din România, Polonia, Bulgaria și Belarus.

Primul acord de înfrățire a fost încheiat în octombrie 1993, cu orașul Hârlău din România. Ulterior, Cimișlia a semnat un acord cu orașul Vălenii de Munte din România, în noiembrie 2002.

În februarie 2010, a fost încheiat acordul cu localitatea Nowogrod Bobrzanski din Polonia.

În august 2012, Cimișlia a semnat două acorduri de înfrățire: cu Gmina Rokiciny din Polonia și cu orașul Vileyka din Belarus. În iunie 2013, a fost încheiat acordul cu municipiul Huși din România, iar în martie 2015 - cu municipiul Câmpina din România.

Un alt acord de înfrățire cu o localitate din România a fost semnat în ianuarie 2020, cu orașul Câmpia Turzii, județul Cluj.

În ultimii doi ani, Cimișlia și-a extins relațiile de înfrățire și cu alte localități. La 3 iunie 2025, a fost semnat un acord cu comuna Pădureni din județul Vaslui, România, iar la 11 decembrie 2025 – cu satul Srațimir, municipiul Silistra, provincia Silistra, Bulgaria.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult