„Canada este un partener comercial groaznic”: Trump critică statutul de membru asociat oferit Canadei de către UE

Propunerea Uniunii Europene de a acorda Canadei statutul de membru asociat a stârnit o reacție dură din partea Statelor Unite. Președintele Donald Trump a amenințat cu blocarea comerțului și cu „tarife vamale foarte severe”, după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat această inițiativă în discursul privind starea Uniunii, în prezența premierului canadian Mark Carney, ținut pe 16 septembrie în Parlamentul European.
Trump a calificat drept „penibilă” perspectiva ca o țară nord-americană să se alăture UE și a numit Canada un „partener comercial groaznic”, informează Euronews.
„Dacă este o intenție bună, e în regulă. Dacă este o intenție rea, vom impune tarife foarte mari Europei”, a declarat Trump.
Comentariile sale vin după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că UE și Canada vor extinde acordul de liber schimb existent (CETA) într-o „Alianță pentru Viitor” mai amplă, menită să creeze un „spațiu de prosperitate comună și securitate economică”.
Propunerea apare în contextul în care atât Canada, cât și Uniunea Europeană caută să se reorienteze economic, pe fondul politicii agresive promovate de SUA sub președinția lui Trump.
În discursul privind starea Uniunii de miercuri, von der Leyen a subliniat că această relație consolidată nu este bazată exclusiv pe comerț, ci și pe valori democratice comune.
„Înainte de toate, dragă Mark, Europa și Canada cred în democrație”, i s-a adresat von der Leyen lui Carney în Parlamentul European de la Strasbourg.
Tarifele impuse de Trump și declarațiile sale repetate referitoare la transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american au deteriorat considerabil relațiile bilaterale.
În acest context, Canada încearcă în mod activ să își reducă dependența economică de Statele Unite.
Ruptura provocată de Trump a accelerat reorientarea Canadei spre Europa
Apropierea de Europa fusese însă pregătită de mai mult timp. În cadrul discursului susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, în luna ianuarie, Carney a îndemnat puterile mijlocii să coopereze pentru a-și spori influența într-o eră a rivalității dintre marile puteri.
„Când negociem doar bilateral cu o hegemonie, o facem dintr-o poziție de slăbiciune. Acceptăm pur și simplu ceea ce ni se oferă”, a afirmat Carney.
Continuând seria presiunilor, Trump a semnat miercuri un memorandum prin care obligă administrația SUA să excludă bunurile canadiene din sistemul federal de achiziții publice. Casa Albă a precizat că decizia vine ca reacție la politica „Buy Canadian” a Guvernului de la Ottawa, care acordă prioritate produselor autohtone.
La rândul său, Uniunea Europeană a urmat o cale diferită în relația cu Washingtonul, ajungând la un acord comercial care stabilește un plafon tarifar de 15% pentru majoritatea exporturilor europene, în timp ce blocul comunitar a eliminat taxele pentru bunurile industriale americane.
Canada s-a alăturat deja programului UE de achiziții în domeniul apărării
Jonathan Wilkinson, ambasadorul desemnat al Canadei la UE, a declarat miercuri că Ottawa a discutat statutul de membru asociat cu oficialii europeni înainte de discursul Ursulei von der Leyen și știa că această opțiune era luată în calcul.
Potrivit lui Wilkinson, Canada a propus ideea unei „Alianțe pentru Viitor”, în timp ce oficialii europeni au adus în discuție statutul de membru asociat. Wilkinson a clarificat că Ottawa nu dorește aderarea deplină la UE, deoarece aceasta ar presupune cedarea unei părți din suveranitate.
În schimb, Canada își dorește „să fie cât mai aproape posibil” de blocul comunitar, într-un mod care să consolideze suveranitatea națională, nu să o diminueze. Executivul de la Ottawa a salutat propunerea Ursulei von der Leyen, menționând că țara își aprofundează legăturile cu UE „pentru a-și întări suveranitatea” și susține extinderea cooperării dincolo de cadrul CETA.
Von der Leyen a precizat că parteneriatul extins va acoperi producția industrială avansată, tehnologia, industria de apărare, regiunea arctică, energia, mineralele critice, bateriile, inteligența artificială, calculul cuantic, securitatea cibernetică și securitatea economică.
„Acesta nu este un parteneriat îndreptat împotriva altcuiva, ci unul creat pentru forța noastră comună. Pe scurt, vrem să aducem relația cu Canada la cel mai înalt nivel posibil”, a declarat ea.
Ce ar însemna un asemenea statut de „membru asociat”?
Aprofundarea legăturilor dintre Canada și UE s-ar putea traduce, în practică, printr-o colaborare mult mai strânsă între Ottawa și Bruxelles, de la o participare extinsă la programul educațional Erasmus până la o integrare amplă în domenii precum comerțul și securitatea.
Publicația The Wall Street Journal a relatat deja că Ottawa analizează o formulă de asociere similară aderării, care ar putea include călătorii fără viză și drepturi de muncă în spațiul comunitar pentru cetățenii canadieni.
Pentru a răspunde mai eficient amenințărilor în creștere de pe continent, în special celor venite dinspre Rusia, Ursula von der Leyen a mai propus crearea unui Consiliu European de Securitate.
Șefa Comisiei Europene a menționat că un astfel de organism ar colabora strâns cu parteneri precum Canada, Norvegia, Regatul Unit, precum și Ucraina.
CITIȚI ȘI: