Braconajul de la Râșcani: Uciderea păsărilor din Cartea Roșie a adus un prejudiciu de peste 65.000 de lei mediului

Ancheta în cazul de braconaj de la Râșcani, unde au fost ucise cinci păsări incluse în Cartea Roșie, a stabilit un prejudiciu adus mediului de peste 65.000 de lei. Oamenii legii au stabilit că în ziua comiterii infracțiunii în acea zonă se aflau patru persoane, însă până în prezent acestea nu au fost identificate.
Declarațiile au fost făcute de șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), Dorin Poverjuc, pe 18 septembrie, în cadrul consultărilor publice din Parlament privind modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic.
Trei arme ridicate, patru suspecți
Reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) susțin că au intervenit imediat la fața locului alături de polițiști. În privința celor patru exemplare de lopătar autoritățile nu dispun de informații legate de circumstanțele uciderii lor.
În schimb, șeful IPM, Dorin Poverjuc, a anunțat că în ziua respectivă în zonă au fost prezente mai multe persoane și că au fost efectuate primele ridicări de arme pentru expertiza balistică.
„Soarta celor patru lopătari, sincer, nu se știe cu exactitate, probabil au fost transmite către ANSA ca probă la dosar. Noi am transmis către Procuratură și Inspectoratul de Poliție solicitarea de intentare a dosarului penal în baza articolului 233 din Codul Penal – vânătoare ilegală. La momentul actual, din conlucrarea cu poliția, cunoaștem că au fost ridicate trei arme pentru efectuarea expertizei balistice. Se presupune că în zonă s-au aflat patru persoane în ziua când a încetat transmiterea semnalului GPS de pe barză”, a declarat Dorin Poverjuc.
Oficialul a adăugat că specialiștii au găsit la fața locului o alicea de 3 milimetri care va servi ca probă în cadrul expertizei.
Rezultatele expertizei medico-legale în cazul berzei negre recoltate de la fața locului atestă că pasărea a fost împușcată direct în zona capului.
Vicepreședinta Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, Silvia Ursul, a precizat că probele au fost deja furnizate organelor de drept pentru a fi atașate la dosarul penal.
„Specialiștii au stabilit că păsările au murit din cauza unor traume intracraniene. Au primit două alicii în craniu, ele au intrat și au ieșit provocând hemoragie și, totodată, ambele aripi au fost fracturate în urma impactului. A fost găsită o singură alice rămasă în corp, în tibia piciorului drept, de 3 milimetri. Rămâne neclar ce s-a întâmplat cu cele patru cadavre de lopătari care au rămas acolo, pentru că nu au fost recoltate de noi”, a declarat Silvia Ursul.

Investigațiile pe acest caz sunt în desfășurare, iar organizațiile de mediu insistă ca noile modificări legislative să prevină accesul la vânătoare pentru persoanele care nu pot distinge speciile protejate de cele admise pentru vânătoare.
Amintim că, pe 17 septembrie, Ministerul Mediului al Republicii Moldova, a anunțat că cinci păsări protejate au fost împușcate într-o singură zi pe un lac din nordul țării. Cazul a fost descoperit datorită unui pui de cocostârc negru urmărit de ornitologi prin GPS, informează Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) din Republica Moldova.
Cocostârcul negru, pe nume Lembe, avea doar trei luni și jumătate și se afla la prima sa migrație spre Africa. Acesta a traversat deja Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina, iar transmițătorul GPS montat pe corpul său permitea ornitologilor să-i urmărească fiecare etapă a călătoriei.
Potrivit SPPN, în seara de 6 septembrie, semnalul s-a oprit brusc, în nordul R. Moldova, în satul Pârjota din raionul Râșcani.
„Când am ajuns la coordonatele transmise de dispozitiv, Lembe era mort pe malul unui lac de lângă satul Pârjota. Dar ceea ce am găsit acolo a fost mult mai grav decât moartea unei singure păsări: în apă și pe mal zăceau morți patru lopătari - o altă specie periclitată și inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.

În apropierea cocostârcului a fost găsit un cartuș de vânătoare, iar păsările prezentau urme de împușcare, transmite aceeași sursă.
Cazul a ajuns în atenția autorităților, care au inițiat o anchetă penală pentru a identifica făptașii și a clarifica circumstanțele în care s-a produs braconajul.
CITIȚI ȘI: