Social

Japonia va finanța două proiecte ce vizează securitatea energetică, alimentară și comunitară a Republicii Moldova

Două proiecte în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari și, respectiv, 1,5 milioane, care vizează securitatea energetică, alimentară și comunitară a Republicii Moldova, precum și refugiații ucraineni, au fost lansate de către Guvern cu sprijinul Japoniei.

Captură video
Sursa: Captură video

Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, aproximativ 1 200 de refugiați și 40 000 de cetățeni moldoveni vor beneficia de acest ajutor financiar, iar circa 85 000 de gospodării vor putea să-și crească securitatea energetică.

„Vorbim despre două proiecte finanțate de Guvernul Japoniei și implementate împreună cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Primul se referă la securitatea energetică, alimentară și comunitară în Moldova. Aproximativ 85 000 de gospodării din Republica Moldova vor putea să-și crească securitatea energetică prin investițiile în energia regenerabilă, biomasă, biocombustibili. Aceste proiecte vor fi dezvoltate împreună cu gospodăriile și împreună cu fermierii mici și va viza implementarea registrului fermierilor”, a declarat Dorin Recean.

Precizăm că cele două proiecte fac parte din pachetul de 27 de milioane de dolari anunțat de Guvernul Japoniei în luna decembrie anul trecut. Banii au fost oferiți de autoritățile de la Tokyo pentru comunitățile moldovenești care au găzduit refugiați ucraineni.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult