Social

Primul maestru în sport la trântă își propune să păstreze istoria acestei discipline într-un muzeu

Constantin Moraru, primul maestru în sport al RSSM la trântă, și-a dedicat viața sportului și promovării luptei naționale, iar acum își propune să înființeze un muzeu consacrat acestei probe. Originar din satul Nemțeni, raionul Hâncești, fostul sportiv și antrenor spune că deține o importantă colecție de fotografii și materiale despre istoria trântei și vrea ca acestea să ajungă la generațiile tinere.

Constantin Moraru și-a petrecut copilăria într-o familie numeroasă din satul Nemțeni. A urmat opt clase în localitatea de baștină, după care, în 1963, a ajuns la Colegiul de Mecanizare din Hâncești, unde avea să descopere pasiunea pentru sport.

„Când am venit aici, am văzut atâția copii, tineri de 14-15 ani care făceau sport în clădirea unde învățam - în clădirea Manuc Bei, unde astăzi se găsește muzeul”, își amintește Constantin Moraru.

Deși s-a pregătit profesional ca inginer, sportul a rămas o constantă în viața sa. Anii de antrenamente, disciplină și competiții i-au adus, în 1970, titlul de primul maestru în sport al RSSM la trântă. Ulterior, Moraru a activat și ca antrenor, contribuind la formarea mai multor sportivi.

„Nu pot să renunț la dragoste față de sport, față de copii, față de rezultat. Eu sunt mândru că am discipoli maeștri în sport care s-au format în acea perioadă. Și astăzi îmi spun mulțumesc”, afirmă maestrul.

Pentru Constantin Moraru, trânta nu este doar o disciplină sportivă, ci o parte a patrimoniului național. El consideră că istoria acestei lupte trebuie cunoscută și promovată în școli, astfel încât generațiile tinere să afle de unde provine și cine au fost oamenii care au contribuit la dezvoltarea ei.

„În fiecare școală să se cunoască ce înseamnă lupta națională a noastră. De unde provine, cine sunt cei care au promovat-o. Nu este vorba despre mine. Este un patrimoniu național”, subliniază Constantin Moraru.

Ultimul campionat la care a participat în calitate de luptător a fost organizat în 1983, la Hâncești. Avea atunci 35 de ani și, în paralel cu propria pregătire, se ocupa de pregătirea echipelor. Experiența acumulată de-a lungul deceniilor îl determină acum să se gândească la conservarea istoriei acestui sport.

Constantin Moraru spune că deține între 80 și 90 la sută dintre materialele pe care le consideră importante pentru documentarea istoriei lotului național de trântă. Printre acestea se numără fotografii de la începuturile dezvoltării disciplinei în Republica Moldova, inclusiv imagini cu primul antrenor.

„Demonstrez cine a stat la temelia acestei probe de sport, cine sunt acei oameni, cine sunt personalitățile. Am fotografii de la începuturi, cu primul antrenor care era belarus. Aceste fotografii surprind și primele rezultate”, spune maestrul.

El susține că un astfel de muzeu ar putea contribui la păstrarea memoriei sportivilor și antrenorilor care au pus bazele trântei în Republica Moldova, dar și la educarea noilor generații.

„Dacă noi vrem să dezvoltăm acest sport național al nostru, toți copiii trebuie să știe (...) sunt generații care nu cunosc nimic ce se întâmplă practic”, afirmă Constantin Moraru.

Pentru fostul sportiv, trânta și sportul, în general, au rămas parte esențială a vieții sale. El spune că rezultatele obținute de-a lungul anilor se datorează în mare parte disciplinei sportive și valorilor pe care aceasta le formează.

„Sportul este sănătate. (...) realizările mele se datorează sportului în viața asta. Trebuie să dai dovadă de caracter, trebuie să ai ambiții, trebuie să lupți și să învingi”, este mesajul lui Constantin Moraru pentru generațiile tinere.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult