Părinții, îndemnați să nu cumpere manuale din banii proprii. Perciun: „Vom crea un instrument paralel”

Părinții din Chișinău vor putea obține manuale școlare ocolind administrațiile instituțiilor de învățământ și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din capitală. Ministerul Educației și Cercetării pregătește un mecanism paralel prin care părinții vor putea solicita direct manualele necesare, a anunțat ministrul Dan Perciun, referindu-se la cazul de la Liceul „Academia Copiilor”, unde părinților li s-ar fi cerut bani pentru manuale.
„Noi am sesizat Consiliul de Etică. Aceasta înseamnă că se va desfășura o procedură de investigație care, de regulă, durează o lună și jumătate, două cel puțin, pentru că o să luăm poziția direcției de învățământ, care este fondatoarea liceului, vor fi audiate și directoarea, și diriginta respectivă, o să punem toate probele cap la cap. Consiliul de Etică poate, în cel mai sever caz, să retragă gradele didactice”, a declarat ministrul după ședința Guvernului din 22 septembrie.
Responsabilitatea pentru combaterea acestor practici revine inclusiv fondatorilor instituțiilor de învățământ, susține Dan Perciun. Ministrul a cerut DGETS să aibă o poziție mai fermă față de cazurile în care părinților li se solicită contribuții financiare.
„Așteptarea noastră este ca direcția municipală, care este fondatoarea instituției și care cunoaște, de fapt, practicile de la 'Academia Copiilor', să dea, măcar de data aceasta, dovadă de o poziție mai tranșantă, pentru că, evident, nu poate să existe niciun fel de condiționare a accesului la manuale sau de obligare a părinților să contribuie financiar la asociația de părinți ori la oricare alte necesități ale școlii”, a spus Dan Perciun.
Cele mai mari sume, colectate în Chișinău
Problema plăților informale este mai pronunțată în municipiul Chișinău decât în restul țării, afirmă ministrul Educației și Cercetării.
În opinia sa, una dintre cauze este modul în care DGETS reacționează la practicile existente în instituțiile de învățământ.
„Eu cred că este un mix de probleme. În primul rând, există o toleranță a acestui fenomen din partea direcției municipale din Chișinău, dacă ne referim strict la capitală, pentru că în restul țării lucrurile stau mai bine, aș îndrăzni să spun că stau mai bine. În Chișinău sunt cele mai mari sume care se colectează, sunt cele mai frecvente abateri și cele mai puține sancțiuni aplicate de către fondator”, a punctat ministrul.
Perciun afirmă că nivelul salariilor nu poate fi considerat singura explicație pentru existența plăților informale. El susține că există instituții în care aceste practici nu sunt tolerate, deși condițiile salariale sunt aceleași.
„Nu aș conecta niciodată salariile de plățile informale, pentru că ele nu merg doar în direcția salarizării, ci și pentru alte necesități ale școlii. Bineînțeles, creșterea bugetului este un aspect important, dar avem școli din Chișinău unde aceste practici nu există, deși salariile sunt aceleași ca în școlile din provincie. Ține foarte mult de modul în care direcția alege să se poziționeze în raport cu un director sau altul”, a explicat Dan Perciun.
Soluția pregătită de minister pentru părinți
Un alt subiect abordat de ministru a fost lipsa manualelor în unele școli și situațiile în care părinții afirmă că sunt îndemnați să le cumpere din librării.
Potrivit lui Perciun, există deja o procedură prin care solicitările privind manualele trebuie transmise de școli către direcțiile de învățământ, iar acestea, la rândul lor, trebuie să le înainteze Fondului special pentru manuale. În prezent, ministerul nu are înregistrată nicio cerere oficială neacoperită.
Ministrul recunoaște, însă, că în capitală mecanismul nu funcționează întotdeauna, iar părinții ajung să semnaleze public lipsa unor manuale.
„Încurajăm părinții, în primul rând, să se adreseze diriginților și directorilor de școală. Este o procedură foarte clară prin care directorii transmit solicitările de manuale către direcția de învățământ, iar direcția de învățământ le transmite către Fondul special de manuale. Fondul are obligația să identifice manualele în sistem care să fie transmise în acea școală. În prezent, nu avem nicio cerere oficială neacoperită”, a declarat ministrul.
În același timp, Perciun spune că ministerul cunoaște cazuri în care părinții au fost îndrumați să cumpere singuri manualele. Pentru a evita blocajele administrative, autoritățile vor crea în acest an un mecanism prin care solicitările să poată fi transmise direct ministerului.
„Cunosc și eu această situație și am văzut-o și pe rețele, unde părinții sunt nemulțumiți, fiindcă diriginții sau directorii, din nedorința de a parcurge un proces, îndeamnă părinții să meargă să cumpere manuale. Capacitatea DGETS Chișinău de a colecta această informație din școli și de a o transmite mai departe este deficitară și nu funcționează. Și, atunci, în acest an am decis, pentru că e deja al treilea an la rând când avem aceleași probleme cu Chișinăul, să avem un proces paralel”, a spus Dan Perciun.
Ministerul intenționează să colecteze până la mijlocul lunii octombrie manualele care nu sunt utilizate în prezent în școlile din raioane, să verifice starea acestora și să le redirecționeze acolo unde există cerere.
Părinții vor putea transmite direct ministerului solicitarea pentru un anumit manual.
„Noi vom permite părinților, pentru că există un formular funcțional, ca părinții direct – fără școală, fără diriginte, fără direcția de învățământ din Chișinău – să ne spună că au nevoie de un manual. Și atunci noi îl vom transmite în școala din care vine acel părinte. În prezent, avem 145 de părinți care ne-au semnalat această necesitate direct”, a precizat ministrul.
El admite că soluția nu este una ideală, dar spune că este necesară pentru a depăși blocajele existente.
„Nu e o soluție ideală, pentru că, în mod normal, există școală, există diriginte, există procedură. Dar dacă nu funcționează, vom crea acest instrument paralel pentru a putea aduce manuale”, a adăugat Perciun.
Ministrul a explicat că există stocuri de manuale în mai multe raioane, însă pentru redistribuirea lor este nevoie ca ministerul să știe unde există cerere.
Cazul de la Liceul „Academia Copiilor” din Chișinău, în care părinții ar fi fost condiționați să achite contribuții către asociația de părinți pentru a primi manualele, a fost făcută publică de Asociația „Părinți Solidari”, care a publicat pe 17 septembrie mesaje transmise în grupurile de părinți.
Într-unul dintre acestea se solicita achitarea datoriilor către asociație „pentru a putea asigura primirea manualelor”. DGETS și MEC au precizat că accesul elevilor la manuale nu poate fi condiționat de plăți sau contribuții.
Dacă faptele sesizate vor fi confirmate, autoritățile anunță că vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislație.
CITIȚI ȘI: