Recomandările Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu situația extraordinară în justiție
Parlamentul va numi membrii non-judecători, care au trecut evaluarea comisiei pre-vetting și din acești membri va fi creat CSM și va funcționa indiferent ce decid judecătorii. Declarațiile au fost făcute de președintele Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, care a examinat situația extraordinară din justiție.
O altă decizie a CSS se referă la crearea Curții Anticorupție. Astfel, Parlamentul va pregăti cadrul legal pentru crearea Curții Anticorupție. Ulterior, noul CSM va anunța concurs pentru selectarea judecătorilor pentru Curtea Anticorupție.
„Această Curte va investiga dosarele de corupție mare și se va ocupa de corupția din sistemul judecătoresc. Curtea Anticorupție trebuie să fie funcțională în cel mult trei luni”, a spus președintele.
De asemenea, a fost discutată necesitatea accelerării aducerii în sistemul judecătoresc a unor tineri judecători. „Aici este sarcina Ministerului Justiției, împreună cu Institutul Național al Justiției și, evident noul CSM. Este timpul să aducem în sistemul judecătoresc tineri, care au învățat bine, educați, cinstiți, onești, și nu rude ale judecătorilor corupți, promovate până de curând nu pe merite, dar pe interese personale și corupte”, a declarat șefa statului.
Maia Sandu a ținut să menționeze că Adunarea Generală a Judecătorilor de vineri, 17 martie, a avut loc cu încălcarea legii, iar unii dintre organizatorii adunării se aflau în conflict de interese.
„Am convocat ședința CSS în legătură cu situația excepțională din justiție și anume blocajele pe care judecătorii corupți le pun în calea curățării justiției. Am văzut ce s-a întâmplat vineri, când urma să se aleagă membrii CSM. Din păcate, votul nu a avut loc. Adunarea s-a desfășurat cu încălcarea legii. Mai mult, persoanele care au fost implicate în organizarea și conducerea acestei ședințe se aflau în conflict de interese, unii dintre ei nu au fost reconfirmați în funcție, iar alții nu au fost admiși pentru a candida la CSM de către comisia de evaluare externă. Tot ce au reușit să arate judecătorii în această adunare este că justiția a putrezit și nu-și dorește sau nu poate să se trateze”, a spus Maia Sandu.
De asemenea, șefa statului a calificat drept „justificare neserioasă” invocarea de către judecători a necesității examinării contestațiilor magistraților, care nu au trecut evaluarea comisiei externe. Maia Sandu a precizat că legislația prevede în acest sens 10 zile, termen care deja a expirat.
Președintele a mai spus că o parte din judecători au încercat să blocheze toate procesele din sistem, iar justiția a ajuns să fie sechestrată de interesul personal al unor magistrați.
„Cei care nu pot să-și justifice nici averile, nici abuzurile comise, nici protecția unor corupți, au ținut lecții de moralitate cetățenilor. Constatăm că justiția a fost sechestrată de interesul personal al unor judecători care au lăsat criminali în libertate, care au permis ca Laundromatul, furtul miliardului să rămână nepedepsite sau au invalidat alegeri democratice. De fapt, judecătorii, sau mai bine zis unii dintre ei, refuză să participe tocmai la actul justiției. Acest lucru nu ne va împiedica să construim o justiție puternică și independentă”, a spus Maia Sandu în cadrul briefingului.
Amintim că, vineri, 17 martie, Adunarea Generală a Judecătorilor, convocată după o pauză de patru ani, a decis să amâne pentru data de 28 aprilie numirea celor patru membri permanenți și a unui supleant din rândul judecătorilor în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii.