Economic

Noi măsuri pe piața de biocarburanți: Registru și cote obligatorii pentru importatori și producătorii locali

Importatorii și titularii locali de licențe pentru produse de combustibil vor trebui să se înregistreze într-un registru al biocarburanților. Măsura este prevăzută într-un proiect al Ministerului Energiei, care urmărește eficientizarea procesului de autorizare a producerii energiei din surse regenerabile și dezvoltarea continuă a pieței.

Secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac, a declarat miercuri, 23 septembrie, în ședința Comisiei pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului, că ținta de 6.9% pentru consumul de energie regenerabilă în sectorul transporturilor, pe care Republica Moldova și-a asumat-o până în 2030, este departe de a fi atinsă.

„Tocmai din acest motiv, prin prevederile pe care le transpunem, se realizează două aspecte. Pe de o parte, ANRE, prin metodologia pe care o va aproba, va stabili cote obligatorii pentru titularii licențelor de import și cei care vor comercializa cu ridicata aceste produse petroliere. Și, totodată, venim cu acest registru de biocarburanți”, a precizat secretara de stat.

Potrivit Carolinei Novac, mecanismul va permite asigurarea trasabilității tranzacțiilor cu biocombustibil. Ministerul Energiei, împreună cu Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), va putea monitoriza aceste tranzacții.

„Avem deja producători de biocombustibil, de bioetanol, aceste produse sunt exportate. (...) Avem un potențial și el trebuie exploatat, astfel încât să-l putem introduce în consumul intern. Deci: unu – monitorizare, doi – înregistrarea participanților, gestionarea certificatelor, stabilirea și monitorizarea obligațiilor privind consumul de energie regenerabilă”, a explicat Carolina Novac esența intervențiilor.

Ministerul Energiei caută soluții pentru evitarea dublei accizări a bioetanolului

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că măsurile promovate vin și în sprijinul agricultorilor locali, însă sunt necesare reglementări care să evite dubla accizare a bioetanolului.

„Unii dintre investitori, inclusiv companii locale, deja testează și explorează alte tipuri de plantații, mult mai eficiente energetic, care pot să producă, au potențial de biogaz, de biocombustibil. Și anume aceasta ne va ajuta să dezvoltăm piața locală. Însă un element important la care trebuie să atragem atenția este accizarea bioetanolului, pentru că bioetanolul vine ca produs finit, or, pentru motorină, e materie primă”, a explicat ministrul.

Dorin Junghietu a atenționat că dubla accizare se va reflecta în prețul benzinei.

„Împreună cu Ministerul Finanțelor trebuie să stabilim mecanismul evitării accizării duble a bioetanolului, mai ales a celui produs la noi, pentru că există potențial, avem culturile agricole din care poate fi produs. Și pentru investitori acest sector va deveni mai atractiv odată ce reglementările în cauză vor fi promovate”, a estimat ministrul.

Cartografierea resurselor regenerabile și autorizare digitalizată

Un alt element al proiectului vizează dezvoltarea unor seturi de date spațiale privind resursele energetice și cartografierea potențialului surselor de energie regenerabilă, acestea urmând să fie publice. Totodată, procesul de autorizare va fi digitalizat și integrat într-un punct unic de acces, și anume portalul guvernamental EVO.

„Va putea fi accesibil, la fel, tuturor solicitanților pentru obținerea acelor autorizații sau acte permisive. Va fi ușor trasabil și un alt element foarte important: va trebui de asigurat interoperabilitatea între platforma EVO și autoritățile emitente de aceste acte permisive”, a punctat secretara de stat a Ministerului Energiei.

Carolina Novac a menționat, de asemenea, că procesul de eliberare a autorizațiilor este accelerat, aspect pe care l-a apreciat ca fiind foarte important.

„În ciuda succesului remarcabil – de la 3% la 30% consum de energie regenerabilă în ultimii mai puțin de cinci ani – observăm totuși pe piața de energie regenerabilă unele blocaje în procesul de obținere a actelor permisive. Astfel, prin acest proiect de lege transpunem Directiva 3 de energie regenerabilă, care prevede rapidizarea emiterii acestor acte permisive, cu diverse termene fixe stabilite”, a spus secretara de stat.

De la dolar la euro

O altă noutate prevăzută de inițiativa legislativă este trecerea de la dolar la euro ca monedă de referință pentru producătorii care devin beneficiari ai unor mecanisme de sprijin, în corespundere cu deciziile anterioare ale Băncii Naționale a Moldovei.

Proiectul a fost susținut cu vot majoritar în comisie și urmează să fie propus Parlamentului spre examinare.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult