Economic

Circa 60% dintre blocurile conectate la sistemul centralizat trec la noul sistem. Primele intervenții în apartamente vor începe din 2027

Peste 343 de milioane de euro, proveniți din împrumuturi și granturi, sunt mobilizați într-un amplu proiect de schimbare a sistemului de distribuție a energiei termice, de la cel vertical la cel pe orizontală, în cele mai mari două orașe ale țării. Lucrările urmează să fie definitivate până în anul 2032, iar primele intervenții în apartamente vor fi efectuate începând cu anul viitor.

Din finanțările prevăzute, 326 de milioane de euro sunt alocați pentru Chișinău și alte 17 milioane pentru Bălți. Programul cuprinde circa 1.700 de blocuri locative din capitală și aproximativ 300 de blocuri din Bălți, ceea ce reprezintă estimativ 60% din totalul blocurilor termoficate centralizat. Eligibile sunt clădirile cu mai mult de cinci etaje, indiferent de forma lor de organizare.

„Eu am audiențe cu cetățenii în fiecare a treia vineri din lună. Practic, până acum, cred că 75% din solicitări au fost anume pe problematica energiei termice: cum această energie termică este calculată, cum este distribuită”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în ședința din 23 septembrie a Comisiei pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului.

Prezentând deputaților inițiativa Ministerului Energiei, prin care se propune declararea utilității publice a lucrărilor din acest program, Dorin Junghietu a menționat că în cele circa 2.000 de blocuri vor fi instalate contoare individuale, iar proprietarii vor putea să-și controleze independent consumul de agent termic. Spre deosebire de actualul sistem vertical, cel orizontal oferă posibilitatea gestionării directe a temperaturii și costurilor.

„Cu sistemul actual, cei de la ultimele trei etaje trebuie să stea cu geamul deschis pentru că agentul termic vine cu cea mai mare căldură (...) Păi, iată, acest proiect rezolvă, pentru că încălzirea pe orizontală îți permite (să gestionezi consumul) la fiecare apartament”, a punctat ministrul.

Oficialul a explicat că declararea utilității publice a acestui proiect este necesară pentru a evita blocajele legate de accesul în clădiri pentru efectuarea lucrărilor.

„În unele blocuri, intervenția companiilor necesită acces în spațiile comune. Una-i când sunt APL-uri și alta e când sunt Întreprinderile Municipale Gestionare a Fondului Locativ. Proiectele astea sunt spre beneficiul cetățenilor. Or, limitarea accesului îngreunează implementarea. De exemplu la Bălți există riscul ca finanțarea să fie pierdută dacă nu deblocăm”, a avertizat Dorin Junghietu.

Răspunzând la întrebările deputaților, ministrul a confirmat că va fi nevoie și de accesul în fiecare apartament vizat. Ministerul a inițiat o campanie de comunicare, împreună cu Termoelectrica, pentru a explica beneficiile și necesitatea acestor intervenții. De asemenea, autoritățile caută soluții pentru accesul în locuințele în care proprietarii nu sunt prezenți.

„Cred că e imposibil ca cineva care are un apartament în Chișinău să nu aibă o rudă care are acces cu cheie, pentru că multe situații pot să se întâmple. Și eventual aceasta ar fi o soluție: să identifici, să iei legătura cu proprietarul și, cel puțin, dacă nu vrea să se facă lucrările în apartament atunci când el lipsește, măcar să se facă branșamentele”, a spus ministrul.

Cu privire la amploarea proiectului, reprezentanții ministerului au precizat că s-a mers mai întâi pe blocurile cu un număr mai mare de etaje și consumatori. În paralel, autoritățile poartă discuții cu partenerii de dezvoltare pentru realizarea unui al doilea studiu de fezabilitate, dedicat blocurilor de până la cinci etaje, pentru a analiza oportunitatea și sustenabilitatea extinderii sistemului orizontal și în aceste clădiri.

Proiectul de lege privind declararea utilității publice a lucrărilor de modernizare a sistemelor de termoficare din Chișinău și Bălți a fost susținut în comisie cu vot majoritar și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plenul Parlamentului.

Posibilitatea de a controla consumul și de a evita risipa este importantă pentru populație, mai ales în contextul creșterii prețurilor la resursele energetice. Autoritățile se așteaptă la o iarnă grea și recunosc că majorarea tarifelor la termoficare nu va putea fi evitată.

Termoelectrica și CET-Nord au solicitat deja Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifelor pentru energia termică livrată consumatorilor: cu peste 82% în cazul Chișinăului și cu aproximativ 96% în cazul municipiului Bălți. Dacă cererile vor fi acceptate, în capitală prețul va crește de la 2.020 la 3.689 de lei pentru o gigacalorie, iar la Bălți – de la 2.201 la 4.314 lei/Gcal.

Expertul în energetică Eugen Muravschi confirmă că majorările sunt inevitabile, însă consideră că tarifele aprobate vor fi mai mici decât cele solicitate de furnizori.

„ANRE va reduce din această scumpire. ANRE, de obicei, de unde poate, taie. Și eu cred că ANRE va aproba o scumpire, nu trebuie să ne facem iluzii că nu se va scumpi. Dar, probabil, nu chiar cu 80%, cum a solicitat Termoelectrica”, a menționat Eugen Muravschi la emisiunea „În Context” de la postul public de televiziune Moldova 1.

Și prețul gazelor naturale este estimat să crească. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat, după ședința Guvernului din 22 septembrie, că gazele naturale s-ar putea scumpi din nou pe fondul presiunilor de pe piața internațională și al devierilor financiare negative acumulate de Energocom.

O eventuală solicitare de ajustare a tarifului ar putea fi depusă la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică după 30 septembrie.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult