Economic

Protest lângă satul Abaclia. Agricultorii din raionul Basarabeasca își scot vineri tehnica pe traseu

Agricultorii din raionul Basarabeasca și-au anunțat intenția de a organiza vineri, 25 septembrie, un protest lângă satul Abaclia, cu utilizarea tehnicii și utilajelor agricole. Acțiunea este susținută de Asociația „Forța Fermierilor”, care menționează că le va oferi protestatarilor sprijinul necesar pentru apărarea drepturilor lor legitime.

În cadrul manifestației, agricultorii vor revendica menținerea cotei TVA de 8% pentru cereale și oleaginoase, precum și prelungirea licențierii importurilor cel puțin până la 31 decembrie 2026. O altă solicitare vizează rambursarea către agricultori a accizei pentru motorina procurată în perioada 1 iunie – 1 decembrie 2026.

Protestul se va desfășura pe drumul Cimișlia–Basarabeasca, lângă satul Abaclia, și este programat să dureze două ore, de la 09:00 până la 11:00.

Organizatorii se așteaptă ca la acțiune să participe aproximativ 30 de persoane, cu 20 de unități de tehnică agricolă. Manifestanții își asumă să protesteze pașnic și să nu admită degenerarea acțiunii în acte de violență.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugen Osmochescu, a declarat că respectă dreptul agricultorilor la proteste pașnice, cu respectarea legii, atât timp cât nu este periclitată buna desfășurare a activității statului.

Oficialul a reiterat, în această săptămână, că, în ceea ce privește solicitările agricultorilor referitoare la cota TVA, autoritățile analizează atât interesele producătorilor agricoli, cât și necesitățile bugetului public, optând pentru o abordare echitabilă pentru toți actorii de pe piață.

Deocamdată, nu a fost luată o decizie finală privind menținerea cotei TVA de 8% sau majorarea acesteia la 12%. Lucrurile vor fi definitivate cel târziu săptămâna viitoare, a precizat Osmochescu.

Cât privește licențierea temporară a importurilor de cereale și oleaginoase, amintim că Parlamentul a votat, la 4 septembrie, o inițiativă legislativă în acest sens, propusă de deputatul Serghei Ivanov. Măsura va fi aplicată însă doar până la 31 octombrie 2026, potrivit variantei propuse de Guvern, în pofida solicitării autorului și a altor deputați din opoziție de a o prelungi până la finele anului viitor.

În avizul pe care l-a dat, Guvernul a explicat că limitarea importurilor mai ieftine protejează, pe de o parte, producătorii locali de cereale, însă afectează competitivitatea industriei de morărit și a sectorului zootehnic și ar putea duce la creșterea prețurilor pentru cetățenii care consumă aceste produse.

După votul din Parlament, Asociația „Forța Fermierilor” a atenționat că, dacă nu se schimbă conjunctura regională a prețurilor la cereale și oleaginoase, va insista asupra prelungirii perioadei de licențiere, fie prin modificarea legii, fie printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale.

Potrivit estimărilor organizației, Republica Moldova va resimți presiunea prețurilor scăzute din țara vecină, Ucraina, cel puțin în următoarele patru luni.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult