Social

Republica Moldova se află pe locul 63 în topul fericirii. Psiholog: „Noi suntem un popor destul de depresiv”

Pentru al șaselea an consecutiv, Finlanda este cea mai fericită țară din lume, potrivit clasamentului World Happiness Report, urmată de Danemarca, Islanda, Suedia și Norvegia, care au obținut rezultate foarte bune și în acest an. Potrivit raportului, Republica Moldova se află pe locul 63. La polul opus sunt cele mai triste țări, pe locul 1 este Afganistanul, o țară ocupată de talibani, iar pe locul doi este Libanul, zguduit de tulburări și de o criză economică gravă.

Potrivit clasamentului World Happiness Report, fericirea și bunăstarea au fost măsurate prin sondaje privind satisfacția oamenilor în legătură cu viața lor. Criteriile de clasificare au fost sprijinul social, veniturile, sănătatea, libertatea, generozitatea și nivelul corupției.

Republica Moldova se situează pe locul 63, depășind China, Vietnam, Paraguay și Muntenegru.

Moldovenii sunt un popor destul de depresiv, iar factorii precum nivelul de trai, banii și crizele din țară îi afectează, a precizat pentru Radio Moldova, psihologul Svetlana Gorea.

„Noi chiar să avem ceva o problemă, când ieșim din casă sau mai este și factorul acesta – să nu vadă nimeni problema. La prima vedere, persoana este fericită, dar de facto nu este așa pentru că nivelul de fericire foarte tare a scăzut. Nu numai la nivelul Republicii Moldova, dar chiar și la nivel mondial. Inițial, a fost pandemia, acum – banii, prețurile, care influențează direct viața. La noi este greu să se facă delimitarea între partea financiară și partea spirituală. De aici avem dificultăți, dar de fapt noi suntem un popor destul de depresiv”, a spus psihologul.

Clasamentul World Happiness Report a început să fie publicat din 2012 și folosește în principal sondaje Gallup în care oamenii sunt întrebați despre nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate pentru evaluare sunt incluse Produsul Intern Brut, nivelul de solidaritate, de libertate individuală și de corupție, pentru a se obține în final un scor general. Precizăm că, astăzi, este marcată Ziua Internațională a Fericirii.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult