Reguli noi pentru psihoterapeuți. Și medicii psihiatri vor avea nevoie de formare acreditată

Serviciile psihologice în regim de liberă practică vor putea fi oferite doar de persoanele care dețin un atestat special, înregistrat în Registrul unic al psihologilor. Măsura se va aplica începând cu 1 ianuarie 2028.
Prevederile sunt introduse printr-un proiect de lege înregistrat în Parlament. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) precizează că scopul inițiativei este îmbunătățirea regulilor aplicabile psihologilor și instituțiilor care prestează aceste servicii, precum și persoanelor care beneficiază de acestea.
Una dintre principalele modificări vizează contribuțiile sociale și primele de asigurare medicală achitate de psihologii care exercită profesia în regim de liberă practică. Proiectul stabilește reguli mai clare în acest domeniu.
Noile prevederi se referă și la specialiștii ale căror studii nu corespund în totalitate cerințelor stabilite. Persoanele care au o diplomă de licență într-un alt domeniu vor avea la dispoziție cinci ani pentru a se recalifica.
În același timp, specialiștii cu studii de psihopedagogie sau psihopedagogie specială și masterat în psihologie, precum și cei care au trecut anterior printr-un program de recalificare în psihologie, își vor putea continua activitatea în limitele specializărilor pe care le dețin.
Cerințe noi pentru psihoterapeuți
Pentru a activa în calitate de psihoterapeut, pe lângă studiile absolvite, va fi necesară absolvirea unui program acreditat de formare profesională în psihoterapie. Această cerință îi va viza și pe medicii psihiatri care doresc să ofere servicii de psihoterapie în regim de liberă practică.
Totodată, societățile profesionale care oferă servicii psihologice vor putea fi organizate sub forma unor societăți cu răspundere limitată.
„În ansamblu, soluțiile propuse urmăresc să asigure un echilibru între protejarea drepturilor specialiștilor cu parcursuri profesionale deja constituite și obligația statului de a crea condiții pentru dezvoltarea unor servicii de asistență psihologică sigure și de calitate”, se menționează într-un comunicat al MEC.
Până în 2025, activitatea psihologilor din Republica Moldova nu era reglementată printr-un cadru juridic distinct. Legea privind exercitarea profesiei de psiholog, votată la 22 mai 2025, a introdus, pentru prima dată, reguli distincte privind exercitarea profesiei.
În luna iulie a acestui an a fost lansat și procesul de constituire a Colegiului Psihologilor, instituția responsabilă de stabilirea standardelor comune de exercitare a profesiei.
Program-pilot de psihoterapie online
Recent, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Vest din Timișoara au lansat, în regim de testare, un program de psihoterapie online destinat persoanelor care se confruntă cu anxietatea și depresia iCare.
Coordonatoarea proiectului, Galina Pravițchi, a declarat la Moldova 1 că programul se bazează pe o orientare terapeutică recentă, axată pe procese. Programul include opt ședințe de terapie. Înainte de începerea intervenției, participanții trec printr-un proces de evaluare psihologică.
Potrivit unui studiu național, aproape 20% dintre moldoveni se confruntă cu depresia, iar consumul de antidepresive este în creștere. Starea psihologică a populației este influențată nu doar de grijile cotidiene, ci și de instabilitatea globală provocată de războaie și crize, care exercită o presiune tot mai mare asupra oamenilor.
CITIȚI ȘI: