„Max” poate monitoriza activitatea utilizatorilor și transmite date FSB-ului, susțin experții

În politica de confidențialitate a mesagerului de stat Max a apărut o prevedere care îi permite serviciului să urmărească ce canale și ce conținut vizualizează utilizatorii, precum și modul în care aceștia reacționează la ele, a observat publicația „Verstka”, citată de The Moscow Times. Modificările regulilor au fost introduse vinerea trecută. Anterior, asemenea prevederi nu existau în politica de confidențialitate.
Este vorba despre punctul 2.1 privind prelucrarea datelor, în care a fost introdus subpunctul nr. 9: „Alte informații despre utilizarea serviciului de către utilizator, inclusiv informații despre interacțiunea cu canalele și conținutul (inclusiv despre abonarea și dezabonarea de la canale)”. Teoretic, această formulare poate include like-urile, comentariile, redistribuirile și alte tipuri de interacțiuni.
Potrivit serviciului, scopul modificărilor este de a asigura „personalizarea” conținutului de pe platformă și de a „îmbunătăți experiența utilizatorului în interacțiunea cu acest conținut”.
Versiunea anterioară a politicii de confidențialitate, din 18 mai, prevedea că Max poate prelucra date cu caracter personal, inclusiv numele și prenumele, numărul de telefon și pseudonimul, informații despre dispozitivele tehnice utilizate, tipul software-ului, adresa IP a gazdei, tipul browserului și o serie de alte date.
Aceste informații, iar acum și datele despre abonamente și canalele urmărite, pot ajunge la forțele de ordine, susține coordonatorul proiectelor eQualitie în limba rusă, Leonid Iuldașev.
„Diferența dintre Telegram și Max este că Max respectă cerințele impuse de legislația rusă operatorilor de diseminare a informațiilor, adică transmite date către FSB, în timp ce Telegram nu face acest lucru”, a explicat el.
Expertul a menționat, totodată, că și alte servicii similare pot transmite date către terți. De exemplu, Facebook distribuie astfel de informații către „alte structuri de poliție”, însă face acest lucru rar și în baza unei solicitări.
În cazul utilizării mesagerului de stat, rușii nu au posibilitatea de a refuza personalizarea conținutului, în timp ce în cazul mesagerilor și rețelelor sociale din Uniunea Europeană există o asemenea opțiune, a declarat avocatul RKS.Global și cercetătorul în domeniul guvernanței inteligenței artificiale Dmitri Kuteinikov.
În UE, o astfel de prevedere privind urmărirea canalelor și a conținutului „nu ar putea fi, în principiu, legală”, a afirmat el.
Anterior, s-a aflat că dezvoltatorul Max, corporația VK, poate activa de la distanță pentru utilizatorii mesagerului funcții care permit monitorizarea activității lor online, decriptarea mesajelor vocale și verificarea conținutului corespondenței.
Totodată, specialiștii laboratorului de securitate digitală InterSecLab și ai RKS Global au constatat că Max nu dispune de criptare end-to-end, iar opțiunea „chat-uri secrete” nu protejează conversațiile, ci doar activează un temporizator pentru ștergerea automată a mesajelor.
CITIȚI ȘI: