Revista presei interbelice: Chișinăul, sub regim de economie a energiei. Iluminatul antreurilor, oprit de la ora 20:00
La 1 octombrie 2026, intrăm în sezonul rece cu un nou tarif la gaz. Cu exact 100 de ani în urmă, găsim o coincidență interesantă în ziarul *Romania Nouă: și la 1 octombrie 1926, Chișinăul intra în iarnă cu restricții la energie.
Din cauza „situației critice a uzinei electrice”, Primăria hotăra să reducă consumul de electricitate. Nu mai erau acceptați consumatori noi, vitrinele magazinelor trebuiau stinse după închidere, iar de la ora 20:00 se oprea iluminatul antreurilor și scărilor.
Populației i se solicita oficial „să facă economie la consumarea luminii”, iar instituțiile – să reducă activitatea de seară.
Și chiar sub această știre, ziarul întreba: „Cum stăm cu lemnele de foc pentru iarnă?”. Lemnele erau puține și scumpe, iar presa avertiza că încălzirea unei locuințe de trei camere putea ajunge la 3.000 de lei pe iarnă.
1 octombrie 1926 – economie la lumină și grija lemnelor. 1 octombrie 2026 – gaz mai scump și, din nou, calculele pentru iarnă. O sută de ani între ele, iar începutul sezonului rece sună surprinzător de familiar.
Ziarul publica și o scrisoare. De la învățătorul Gheorghe Apetrii-Petrescu, din comuna Puhoi, județul Lăpușna, astăzi raionul Ialoveni, care povestea despre prima sa experiență de dascăl în Basarabia.
Când venise în sat, spune el, îi auzea pe oameni cântând mai ales în rusește. Și-a propus atunci să înlocuiască aceste cântece cu doine și cântece românești. După o vreme, într-o seară, a auzit un grup de flăcăi și fete întorcându-se de la prășit și cântând „Zece Mai”, apoi „De-ar fi mândra-n deal la cruce”. Învățătorul îi asculta din coridorul școlii și scria:
„Erau și unul și altul cântate cu atâta entuziasm și plăcere, încât nu-mi găseam locul de fericit ce mă simțeam, și am zis: Ce-mi trebuie mai mult?”. Iar finalul articolului spune totul: *„Aceasta-mi este mulțumirea cea mai mare sufletească de pe urma trudei mele”.
Ziarul Universul constata că tot mai mulți tineri din Basarabia doreau să urmeze școala secundară românească, însă nu existau suficiente locuri. Se cerea deschiderea urgentă a unor școli noi pentru formarea unei generații de „intelectuali băștinași basarabeni, crescuți în școala românească”.
Ziarul România Nouă dedica un articol amplu Teatrului Național din Chișinău și rolului pe care acesta trebuia să-l aibă în Basarabia. Teatrul Național era văzut ca o instituție de stat asemenea școlii, iar în Basarabia misiunea lui era cu atât mai importantă – să răspândească limba și cultura română prin spectacol. Autorul îl numea chiar „complementul școalei”. ținta pentru noua stagiune era formulată astfel: „Să facă din Teatrul nostru un for, iar din artiști, niște apostoli”.
Acum 100 de ani, la Chișinău, actorului i se cerea nu doar să joace, ci să ducă mai departe cultura prin teatru.
Autor: Dan Melnic
