„Unele exporturi pot deveni nerentabile”. Bolea cere soluții pentru reducerea costurilor de transport, după schimbarea rutelor comerciale din cauza războiului

Republica Moldova caută soluții pentru reducerea costurilor de transport și pentru menținerea competitivității exporturilor, în condițiile în care războiul din Ucraina a schimbat rutele comerciale și a făcut transportul mărfurilor mai scump. Subiectul a fost discutat de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, cu secretarul general al Coridorului de transport Europa-Caucaz-Asia, (TRACECA), Jasurbek Choriev, aflat în vizită la Chișinău.
Directorul TRACECA a prezentat prioritățile organizației și conceptul Strategiei pentru anii 2027–2036, care pune accent pe dezvoltarea coridoarelor de transport, armonizarea standardelor, digitalizarea documentelor și extinderea transportului multimodal, precum și pe implicarea companiilor private în identificarea problemelor de pe traseele internaționale.
Totodată, oficialul a invitat Republica Moldova să desemneze reprezentanți ai sectorului privat în noul Consiliu de Afaceri TRACECA, creat pentru a aduce dificultățile întâmpinate de transportatori în atenția statelor participante și a facilita identificarea unor soluții comune.
La rândul său, vicepremierul Vladimir Bolea a subliniat că Republica Moldova își dezvoltă infrastructura feroviară, rutieră, portuară și aeroportuară pentru a-și consolida rolul de nod logistic între Est și Vest. În același timp, Chișinăul pledează pentru compatibilizarea mecanismelor TRACECA cu standardele și sistemele Uniunii Europene, în special în ceea ce privește documentele, digitalizarea și schimbul de informații.
„Moldova își propune să participe activ la dezvoltarea coridoarelor TRACECA, în special după reorientarea rutelor comerciale provocată de războiul din Ucraina. Noile rute sunt însă mult mai costisitoare, iar acest lucru poate face unele exporturi moldovenești nerentabile”, a afirmat vicepremierul.
De asemenea, Vladimir Bolea a evidențiat necesitatea instituirii unor tarife preferențiale pentru transportatorii din țările TRACECA, astfel încât apartenența la acest coridor să genereze beneficii economice concrete.
Un alt subiect important l-a constituit simplificarea procedurilor pentru operatorii de transport. În acest sens, TRACECA propune introducerea „Permisului Unic de Tranzit TRACECA”, un instrument care va înlocui multitudinea de permise naționale, având caracter multilateral și valabilitate de la punctul de plecare până la destinație. Totodată, a fost abordată extinderea coridorului prin atragerea unor noi parteneri strategici, fiind vizate în mod special China și Pakistan pentru diversificarea conexiunilor în logistica eurasiatică.
La finalul întrevederii, Jasurbek Choriev i-a adresat lui Vladimir Bolea o invitație la reuniunea extraordinară TRACECA, programată pentru 27 noiembrie la Baku, unde vor fi puse în discuție reformele organizației și direcțiile strategice de dezvoltare.
Ce este TRACECA
Coridorul de transport Europa-Caucaz-Asia (TRACECA) este un program de cooperare, lansat în 1993, care dezvoltă legăturile comerciale și de transport dintre Europa, regiunea Mării Negre, Caucaz și Asia Centrală, facilitând comerțul și îmbunătățind conexiunile dintre statele participante.
În prezent, TRACECA reunește 14 state: Republica Moldova, România, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia, Turcia, Iran, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan.

CITIȚI ȘI: